Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, flagrantul a fost organizat vineri, în jurul orelor 11:00, chiar la sediul IPJ Suceava.Lucrătorii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Suceava au participat, la începutul acestei săptămâni, la o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în domeniul achiziţiei, prelucrării şi comercializării masei lemnoase.Astfel „în cadrul activităţilor desfăşurate, echipa formată din doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava împreună cu specialiştii ITRSV Suceava, au efectuat controale la o două unităţi de profil în domeniul achiziţiei, prelucrării şi comercializării masei lemnoase, ambele din oraşul Vicovu de Sus, judeţul Suceava.
Pe timpul efectuării verificărilor, prin comportamentul adoptat, administratorul uneia dintre unităţi, a lăsat să se înţeleagă că este dispus să ofere suma de 1.000 euro, pentru a i se comunica date cu privire la controlul efectuat şi a influenţa rezultatele controlului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu. Organele de control nu au dat curs solicitării şi au amânat comunicarea rezultatelor controlului pentru data de vineri, prin invitarea administratorului la sediul IPJ, în vederea finalizării activităţilor de control.
„Situaţia a fost prezentată conducerii inspectoratului care a informat Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, iar în jurul orelor 11:00, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a realizat prinderea în flagrant a administratorului, în timp ce a oferit unui poliţist suma de 1.000 euro”, a spus Ionuţ Epureanu.Persoana în cauză a fost preluată de către lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor procedurale impuse.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.