Guvernul Suediei cere ajutorul armatei pentru a combate violențele care zguduie țara: „Vom vâna bandele”

 12 comentarii

Decizia vine după un val de crime care a luat cel puțin 11 vieți numai în luna septembrie, scriu Reuters și BBC News.

Prim-ministrul suedez l-a convocat pe șeful forțelor armate, pentru a găsi o soluție de reducere a violențelor armate care au cuprins țara. Cei doi oficiali și șeful poliției suedeze se vor întâlni vineri pentru a discuta despre rolul pe care l-ar putea juca armata.

Două persoane au fost ucise în atacuri armate separate în Stockholm, miercuri, iar o femeie în vârstă de 20 de ani, despre care se crede că era un martor nevinovat, a fost ucisă când o bombă a distrus o casă din Uppsala, în primele ore ale zilei de joi.

„Este o perioadă dificilă pentru Suedia. O femeie de 25 de ani a mers la culcare într-o seară complet obișnuită, dar nu a mai apucat să se trezească”, a declarat premierul Ulf Kristersson în timpul unui rar discurs televizat adresat națiunii.

„Vom vâna bandele, vom învinge bandele”, a asigurat el.

Șeful forțelor armate, Micael Byden, a declarat pentru ziarul suedez Dagens Nyheter că este pregătit să sprijine eforturile poliției.

Nu este clar cum anume s-ar putea implica armata, dar discuțiile anterioare sugerează că soldații ar putea prelua anumite sarcini ale poliției pentru a permite ofițerilor să elibereze resurse pentru lupta împotriva criminalității.

Unii critici au descris măsurile propuse ca fiind superficiale, susținând că acestea tratează mai degrabă simptomele decât cauzele profunde ale violenței, scrie BBC.

Premierul acuză „o politică de imigrație iresponsabilă”

Conservatorul Kristersson a format un guvern minoritar de centru-dreapta după alegerile de anul trecut, cu sprijinul populiștilor antimigrație din partidul Democrații Suedezi, după opt ani de guvernare social-democrată.

Coaliția sa a câștigat alegerile în parte pe baza promisiunii de a stopa violențele tot mai răspândite ale bandelor criminale și a lansat o serie de inițiative, cum ar fi acordarea de puteri sporite poliției și pedepse mai aspre pentru infracțiunile comise cu arme de foc, scrie Reuters.

Măsurile nu au intrat încă în vigoare, dar Kristersson a dat vina pe guvernele anterioare pentru probleme.

„O politică de imigrație iresponsabilă și o integrare eșuată sunt cele care ne-au adus aici”, a declarat premierul.

Suedia a avut politici de imigrație liberale timp de multe decenii și a primit mai mulți refugiați pe cap de locuitor decât orice altă națiune europeană în timpul crizei migrației din 2015. În prezent, statisticile arată că aproximativ 20% din cei 10,5 milioane de locuitori ai Suediei s-au născut în străinătate.

Aceste politici au fost anulate de fostul guvern condus de social-democrați, dar au fost înăsprite de guvernul lui Kristersson.

„Aceasta nu este Suedia, nu așa ar trebui să fie Suedia”

Anterior, joi, social-democrații din opoziție, cel mai mare partid din parlament, au cerut guvernului să schimbe legea, permițând armatei să ajute la stoparea violenței între bande.

„Aceasta nu este Suedia, nu așa ar trebui să fie Suedia”, a declarat lidera social-democraților, Magdalena Andersson, într-o conferință de presă.

Poliția estimează că aproximativ 30.000 de persoane din Suedia sunt direct implicate sau au legături cu bandele de infractori. De asemenea, violențele s-au extins din marile zone urbane în orașe mai mici, unde infracțiunile violente erau rare până acum.

La începutul acestei săptămâni, două persoane au fost împușcate mortal și alte două au fost rănite când un bărbat înarmat a deschis focul într-un bar din Sandviken. Cele 11 decese prin împușcare din această lună fac din septembrie cea mai mortală lună din decembrie 2019 și până acum.

„Conflictele criminale din Suedia reprezintă o amenințare serioasă la adresa siguranței și securității țării”, a declarat comisarul poliției naționale, Anders Thornberg, într-un comunicat.

„Nevinovații sunt uciși și răniți. Facem tot ce putem în cadrul poliției și împreună cu alții pentru a opri această evoluție”, a spus el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    valihaita 29.09.2023, 12:08

    E nasoala treaba in Suedia daca vor sa ceara si sprijinul armatei pentru combaterea violentelor !

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 29.09.2023, 12:10

    Imigrația excesivă creează probleme au intrat în țara lor tot felul de delincvenți

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 29.09.2023, 12:21

    Urata treaba și acolo! Vor rezolva pana la urma...

  • Avatar comentarii

    symypescarul 29.09.2023, 13:02

    UE este de vina,v-a trebuit ''diversitate etnica'',ati omorat traditiile tuturor tarilor Europene,iar lgbtq au mai mare importanta decat CREDINTA CRESTINA!!!...Dumnezeu VA FACE CURATENIE !!!inainte a facut-o prin APA,iar acum o va face prin FOC!!!...2petru3/10..

  • Avatar comentarii

    DMV75 29.09.2023, 13:51

    Ipocrita Suedie care a deschis granitele tuturor fara discernamant si fara minim control, plateste acum pretul. In loc sa treaca la deportari masive pentru oricine fara acte, care are si o mica amenda de circulatie nu vrobim de crime, cine nu are nicio activitate productiva, cine nu poate justifica banii, ei "se gandesc serios sa ia masuri". Succces in scufundare si transformarea in Mexic!

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...