Sufocare cu aprobare

Zeci de oameni cad pe strada, sufocati de cele 40 de grade la umbra ale caniculei. Asta, nu doar acum, in 2002, si nu doua, trei saptamani pe an, ci de ani buni, luni in sir. O fi luat-o razna clima planetara, or fi explozii solare, o fi fost gaurit stratul de ozon, dar la carul cu oale sparte se adauga – pe la noi, cel putin – maciuca unor inconstienti sau hrapareti, adesea platiti tocmai ca sa vegheze la binele, la sanatatea publica.
Pentru a creste si a da ceva oxigen si umbra, unui copac ii trebuie 15-20, daca nu si mai multi ani. Pentru a-l pune la pamant cu drujba, doar cateva minute. Mai peste tot in lume, e o crima sa tai bezmetic padurile, sa desfiintezi parcurile, sa reduci zonele verzi, sa iei aerul din plamanii populatiei. La noi, anapoda. Munte dupa munte au fost cheliti abuziv, mii si mii de vagoane de brazi trecand oneros granita. In orase n-au mai crescut pomi, n-au mai aparut parcuri. Dimpotriva, au fost hacuite si cele existente, facand loc vilelor neociocoilor. Capitala nu face exceptie. Cat s-a taiat din Padurea Baneasa? Cat din Herastrau? Cat din Parcul Verdi? Cat din celelalte? Cu cat se va reduce oxigenul locuitorilor din Titan – si asa striviti de beton – carora se vrea a li se lua jumatate din parcul IOR, pentru un centru de afaceri? In fond, si din Cismigiu se poate taia o felie pentru niscaiva vilute unifamiliale, armonios integrate peisajului. Nu trebuie decat o aprobare din vreun birou bugetar climatizat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE