Celula de criza asteapta urmatoarea miscare

La unison cu sunnitii, dar si cu presedintele Irakului, Jalal Talabani, care, miercuri seara, a solicitat ca ziaristii romani sa fie lasati sa se intoarca acasa, liderii religiosi s-au adresat ieri rapitorilor prin intermediul Al Jazeera. Liderul Consiliului inteleptilor Musulmani, Haareth Al-Thari, a invocat asadar Coranul, spunand ca „religia interzice musulmanilor sa se joace cu viata unor semeni”.
in timp ce Presedintia a castigat noi aliati in Irak, membrii Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei s-au aratat ingrijorati de soarta celor rapiti. Altfel, „celula de criza” s-a intrunit si ieri dupa-amiaza, asteptand ca teroristii sa dea un raspuns fata de cererea partii romane ca Marie-Jeanne Ion sa fie eliberata neconditionat. „Pastram inca legatura cu rapitorii si asteptam un raspuns”, s-au rezumat sa declare oficialii Presedintiei, inainte de inchiderea editiei ziarului nostru.

Fratele unui medic focsanean, de origine irakiana, rapit in Bagdad

Un medic ORL-ist focsanean, de origine irakiana, stie cel mai bine prin ce trec rudele celor rapiti. Aceasta pentru ca fratele sau a fost rapit in urma cu o luna, la Bagdad. Akeb al Hashimi (foto) s-a alaturat ieri unui grup care manifesta in Focsani in semn de solidaritate cu ziaristii ostatici in Irak.
Akeb (63 ani) a trait o experienta asemanatoare cu fratele sau. impreuna cu cei 12 frati ai sai aflati in libertate au fost nevoiti sa stranga 50.000 $ pentru a-l putea rascumpara pe fratele lor, Mohamed al Hashimi, irakian cu cetatenie spaniola. „Fratele meu a fost rapit undeva in jurul datei de 4 martie, de 15 talhari care l-au bagat in portbagajul masinii si a fost tinut ostatic 12 zile. Nu manca decat un ou la doua zile si a baut apa, cu restrictii. A fost tintuit cu mainile de un perete, a stat tot timpul cu banda pe ochi si a fost batut groaznic”, povesteste medicul.
Akeb al Hashimi a venit in Romania la finele anilor ’50, la studii. S-a intors in Irak, impreuna cu sotia sa, romanca, si cu o fetita, iar in 1970 a decis sa revina la noi din cauza regimului lui Saddam Hussein.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.