Brasoveanca Lucica Bunghez (51 ani) a fost operata, in urma cu patru ani, de o tumoare de 70 de kilograme si  considera ca aceea este clipa in care a renascut. Prof. dr. Ioan Lascar, de la Spitalul Floreasca din Capitala, si chirurgul american McKay McKinnon sunt oamenii care i-au redat viata.


Dupa un chin de patru ani, in care a carat o povara de 70 kg – tumoarea -, pe 21 ianuarie 2004 Lucica a fost operata. Acum este pensionata pe caz de boala, iar viata ei se desfasoara mai mult acasa. Nu prea iese. I-ar fi greu. Este macinata de osteoporoza, iar diabetul ii face probleme.

‘Sunt fericita ca traiesc. Ma ajuta enorm familia, altfel nu m-as descurca. Sotul meu, Marian, si fiul meu, Marius, fac toate cumparaturile. Gatesc stand pe scaun, dar nu ma dau batuta. Incerc sa uit  calvarul perioadei in care am avut tumoarea si sa ma bucur de viata asa cum pot’, povesteste Lucica.

In urma cu doua luni, Lucica Bunghez a fost operata la sold. ‘Mi-am fracturat piciorul si am ajuns la Spitalul Floreasca din Capitala. Prof. Lascar, medicul care mi-a schimbat viata, mi-a promis ca ma va ajuta de cate ori voi avea nevoie. Cam de doua-trei ori pe an merg la el la control, insa ori de cate ori am probleme de sanatate, tot la el apelez. Prof. Barbu m-a operat acum si mi-a pus proteza de sold. Din pricina glicemiei mari, interventia chirurgicala a fost amanata cateva zile. Am mers cu cadru o vreme, iar acum ma mai ajut cu carjele, dar ortopedul mi-a spus ca, in timp, ma voi recupera. Nu am cuvinte sa le multumesc pentru toata grija pe care mi-o poarta’, spune Lucica.

In 2005, la doar un an dupa ce a scapat de gigantica tumoare, Lucica a fost operata de colecist. Acum ea urmeaza un tratament si pentru osteoporoza si diabet, dar in fiecare zi ii multumeste lui Dumnezeu pentru sansa avuta.


22 de doctori s-au chinuit, timp de 16 ore, sa scoata tumoarea


Tumoarea de 70 de kilograme, pe care Lucica a  purtat-o vreme de patru ani, i-a curbat coloana. Cand a ajuns la Spitalul Floreasca, femeia cantarea 112 kilograme, iar dupa extirparea tumorii a ramas la doar 42. Operatia a durat aproape 16 ore, iar echipa medicala a fost formata din 22 de cadre medicale. Lucica s-a nascut cu neurofibromatoza, iar in anul 2000, medicii i-au facut o biopsie din tumoare, moment in care aceasta a inceput sa creasca pana a ajuns la dimensiuni  uriase. De aici a inceput chinul. Luni de zile petrecute prin spitale, momente de speranta alternate cu disperare, pana pe 21 ianuarie 2004, cand a avut loc interventia chirurgicala salvatoare. Romanca a fost al doilea  caz din lume rezolvat de dr. McKinnon, primul pacient cu tumoare gigant fiind americanca Lori Hoogewind, operata in anul 2000.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.