Mino Sota este un japonez pe care fotbalul l-a purtat din țara natală la mii de kilometri depărtare. Pentru a-și creiona o carieră, ca să-și dezvolte fotbalul pe care l-a început din liceu. Mijlocașul defensiv a ajuns în 2018 în București, la Metaloglobus, unde a jucat sub comanda lui Marius Măldărășanu, antrenorul care l-a adus în vara anului trecut la Hermannstadt. Acum, se luptă cu echipa din Transilvania să ajungă în Liga 1, o favorită la promovare, Mino fiind un jucător de bază al ardelenilor.

Libertatea: Mino, ce știai despre România până să ajungi în această țară?
Mino Sota: De fapt, să fiu sincer, absolut nimic. Agentul meu m-a adus aici, după ce Takayuki Seto a făcut faimă României în Japonia. Prin el, urmărindu-i ascensiunea, am descoperit această țară.

– Sunt diferențe atât de mari între noi și voi?
– Sunt dintr-un oraș de lângă Kyoto. Ca peste tot în lume, sunt oameni și oameni. Japonezii sunt foarte mândri, deși, undeva dedesubt, sunt timizi, în interiorul lor. Dar nu este chiar stilul meu!

– Adică?
– De exemplu, românii sunt mai direcți, îmi place mai mult așa. Poate sunt mai agresiv, dar cred că e mai bine să fii direct. Aici, am descoperit că, din acest punct de vedere, sunt mai român, mai european, ca să spun așa. La mine acasă nu prea se vorbește engleză, eu am învățat din filme! Acum, pot vorbi un pic și româna, o s-o aprofundez. Este și în interesul meu, muncind aici.

„Mi se potrivește stilul de viață din Sibiu”

– Soția ta, Eri, cum s-a acomodat aici?
– Și ei îi place mult la Sibiu, este un oraș frumos, cu un stil de viață mai liniștit, spre deosebire de București. După ce câștigăm un meci, ieșim cu familiile la restaurant, un mix între români și străini.

– Cum vă relaxați în timpul liber aici?
– Mergem și ne plimbăm pe străzi prin Sibiu, ieșim la o cafea, la un restaurant, la o terasă dacă e senin. E un stil de viață care mi se potrivește. Nu e chiar foarte diferit de Japonia mea.

Cu soția, în oraș

– Există vreun loc anume care să vă placă în România?
– Sibiul e foarte frumos, mai ales partea veche. Dar și Clujul, și împrejurimile acestui oraș. Îmi place mai mult zona de munte din România. Am fost și la mare, cu echipele de fotbal, dar numai cât să ating apa.

– Ce resimți cel mai greu la 8.700 de kilometri depărtare de locurile natale?
– Mi-e dor de mama, uneori, dar aceasta este viața mea, am decis să vin aici, să-mi construiesc o carieră, vreau să joc în prima ligă din România. Am avut ocazii să mă întorc în Asia, chiar la bani frumoși, dar am spus „Nu, rămân aici și încerc să-mi fac o carieră în Europa”. Sunt un om încăpățânat.

„Tu ai mâncat un câine azi?”

– Bănuiesc că te-ai lovit și tu, ca și prietenul tău, Takayuki Seto, de glumele legate de japonezi, vizavi de preferințele culinare.
– (râde) Nu mănânc nici câini, nici pisici. Mai am parte de glume de genul „Tu ai mâncat un câine azi?”. Râd și nu mă supăr.

Sota și Seto par frați

– Îți place și mâncarea tradițională românească?
– Mămăliga, micii chiar îmi plac, iar ciorbele sunt foarte bune. Mi-e dragă țara asta! Cu tot felul de chestii mai mult sau mai puțin esențiale.

– Ai vreo expresie preferată în limba română?
– „Te iubesc”, îi mai spun soției în limba voastră. În maximum un an cred că voi vorbi foarte bine româna, înțeleg și acum, mai vorbesc, dar nu foarte corect.

– Cum ai deprins limba?
– Comunicând cu colegii, nu am mers la cursuri. Fie mai aud la ei câteva cuvinte sau expresii pe care nu le cunosc, fie ce mai aud la TV ori caut în dicționar, ori îi întreb pe coechipieri ce înseamnă. Știu și ei că nu pricep ceva și mă ajută să înțeleg. Dacă vrei, înveți orice limbă.

„Mama mă întreabă dacă vin rușii peste noi, aici”

– Îți este teamă de ceea ce se întâmplă în Ucraina?
– Este și un disconfort, este și frică. Mai mult fiindcă am soția aici. Este o stupiditate acest război. Nu putem să ne ascundem, doar să ne rugăm să se termine. Mi-e milă de ucraineni. Nu-mi imaginam că voi trăi așa ceva. Nu-mi pot imagina că ar putea veni aici războiul, să pierd tot ce am. Mama mă întreabă zilnic, din Japonia, cum mai e situația, dacă vin rușii peste noi! I-am zis să nu se mai uite la TV. Îi fac și poze cu viața din România ca să vadă că situația este bună, ca să mă creadă.

– Există ceva ce nu-ți place la români?
– Uneori, sunt prea miștocari, așa se zice, nu?, ar trebui să fie mai serioși. Glumesc prea mult. Nu zic să fie atât de serioși ca japonezii, dar un pic mai serioși. La muncă! Se lasă prea ușor. Știu că mulți români nu au salarii mari, unii nu-și iau banii la timp, și la fotbal, de aceea nu se concentrează prea mult. Un pic să schimbe mentalitatea, să fie mai serioși, mai luptători, banii vor veni. Roata vieții se va întoarce.

– Tradițiile noastre le cunoști?
– Știu de Crăciun, de Paște, iar la vară voi participa, în premieră, la o nuntă la români. Un fost coleg de la Metaloglobus, de a fost și la Steaua, și la Craiova, Andrei Ionescu, mi-e prieten, m-a invitat la nuntă, la București, în iulie. Voi veni cu drag, atunci voi vedea și eu cum este la voi.

„În București, prea mult «Băăă» și «Tiii»”

Pe marginea lacului, în Dumbrava Sibiului

– Ai trăit în București, înainte de a ajunge în Transilvania. Cum ai perceput diferențele?
– Am trăit în București, în cartierul Pantelimon, nu pot spune că a fost ceva wow, nu mi-a plăcut cine știe ce. În centru e frumos, dar în Sibiu e mai liniște, mai calm. În București auzi mult „Băă, băă” și „Tiii!”, mult zgomot.

– Ai zis că ai locuit în Pantelimon. Știi că era celebră o melodie acum foarte mulți ani despre acel cartier?
– Da, da, am auzit, mi-au pus colegii de la Metaloglobus melodia lui BUG Mafia. Melodia suna OK, dar în cartier nu era așa cool să locuiești. Dar cei de la echipa Metaloglobus au fost foarte serioși cu mine, toți, de la patron, la președinte și colegi. Apreciez mult perioada aceea.

– Cine te-a ajutat cel mai mult în România?
– Japonezul meu, Takayuki Seto, care este de foarte mulți ani aici. Am stat trei ani la București, m-a ajutat enorm. Ne întâlneam în weekenduri, ieșeam la restaurant, mai ales că sunt multe cu specific japonez în Capitală. Dar mi-am făcut și mulți prieteni români.

Lângă bradul de Crăciun din Piața Mare a Sibiului

Expunere în Europa

– De ce ai rămas în România atâți ani?
– Îmi place că sunt în Europa. Mai puteam să ajung în Ucraina, am fost în probe la Cernomoreț Odessa, acum mă bucur că n-am rămas acolo, să mă prindă războiul, am fost în Georgia, în Moldova, în Italia, în Grecia, dar în România mi-e bine. Și mi se potrivește viața din Sibiu, din Transilvania.

– Și până la ce nivel crezi că poți urca aici?
– Mă concentrez să-mi fac o expunere în Europa, de aceea n-am plecat. Vreau și eu să-i calc pe urme lui Takayuki Seto, să joc în Europa League, în Champions League, în 2-3 ani asta îmi doresc.

Urmărește-ne pe Google News