Viața unui tânăr belgian după doi ani în România: „La mine în țară, românii sunt catalogați după oamenii străzii. Sau că cer bani. Am descoperit altceva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Martin Remacle, 24 de ani, este impresionat de țara în care a ajuns să aibă o carieră, consideră că oamenii sunt mai amabili în orașele mari, este impresionat de faptul că românii cunosc cel puțin o limbă străină și are un mesaj pentru belgienii care au idei preconcepute despre noi.
Cuprins:
Martin Remacle are doi ani de când a sosit în România. Mijlocașul central în vârstă de 24 de ani a schimbat deja mai multe formații. A trecut prin toate zonele istorice ale țării, de la Pandurii Târgu Jiu la FC Voluntari, apoi la FC Botoșani și, acum, la U Cluj. Belgianul este un personaj volubil, direct, care nu se ascunde în spatele unor declarații diplomatice, preferă să nu coloreze afirmațiile sale, lucru dovedit în interviul acordat Libertatea.
Nu spune niște lucruri de dragul de a plăcea, are lucruri care-i plac în România și altele care nu-i plac. Vorbește pe șleau despre chestiuni care l-au deranjat, inclusiv la ideile preconcepute despre țara în care își construiește o carieră.
Libertatea: Martin, cum ai descoperit România?
Martin Remacle: Nu era o necunoscută pentru mine atunci când am semnat un contract în țara voastră. Un foarte bun prieten al meu este român și am mai fost la București, îmi plăcea și-mi place mult acest oraș, știam destule lucruri despre România.
- Serios?
- Da. Prietenul se numește Cristian Nistor, a făcut un show, el fiind chef, el are un restaurant și stă la Liege, dar are casă și la București. Răzvan Marin și Denis Drăguș, de la Standard Liege, veneau și ei frecvent la restaurantul lui Cristi, ne-am împrietenit foarte mult, am ajuns să-i descopăr pe români.
„Le zic să nu vină în București doar pentru distracție”
- Și ce părere ai acum, cum le-ai recomanda România belgienilor?
- Când vorbesc cu toți le spun să nu vină doar pentru distracție în București. Belgienii îi cataloghează pe români după oamenii străzii. Sau că cer bani, că sunteți săraci, multe lucruri negative și total neadevărate. „Trebuie să mergeți să vedeți Bucureștiul, apoi și alte orașe!", le-am tot spus.
- Tu cum găsești România?
- În București aș putea trăi toată viața, are alura unei metropole. Mă enervează și pe mine că oamenii ușuratici vorbesc tâmpenii fără să cunoască realitatea. OK, nu aș recomanda Botoșaniul, în schimb, dar și Clujul este foarte frumos, are un parfum aparte.
- De ce nu Botoșaniul?
- În afară de fotbal, nu ai ce face acolo. Trei restaurante, un Carrefour și atât. Plus că e tare, tare departe. Mi-aduc aminte că am jucat la Craiova, la începutul sezonului, când încă eram la FC Botoșani, i-am bătut pe cei de la CSU în Bănie și am pus muzică. Să ne batem cu oamenii de acolo, de la Craiova! „Du-te la tine la sat să cânți și să asculți muzică, aici e oraș mare!", ne-au luat ăia.
Diferența între românii prietenoși și cei fără zâmbet
- Cum i-ai descrie pe români?
- În orașele mari ca București sau Cluj sunt mai mult decât prietenoși. Când ieși la un restaurant sau undeva, încearcă să te ajute, sunt amabili. Dacă mănânci la Târgu Jiu sau la Botoșani, oamenii sunt mai fără zâmbet, mai reci. Poate or avea probleme mai mari. Dar pot spune atât: români sunt oameni OK.
- Comparativ cu belgienii cum sunt?
- Aici, sunt singur, fără familie, uneori e nașpa, dar e parte din job. Dacă ai ceva de făcut în timpul liber, nu prea ai timp să vizitezi. La Botoșani era dificil, n-aveam ce face. Dacă stăteam trei zile libere, mă urcam pe pereți! Program dificil la zboruri, bine că antrenorul nostru, Marius Croitoru, era superbăiat și ne lăsa o zi liberă suplimentară, pe cei străini, să mergem să ne vedem familiile.
„Impresionat că vorbiți limbi străine”
- Ca mentalitate, ce comparații ai face între români și belgieni?
- Și europeni, și unii, și alții. Nu resimt diferențe mari. Dacă stau de doi ani, îți dai seama că mă simt bine.
- Vorbești cât de cât româna?
- Când vorbim de fotbal, da. Am început să prind și alte cuvinte. Ideea a fost că un sfert din echipă, pe unde am fost, vorbea franceză. Mai puțin la actuala, la U Cluj, nu e nimeni să vorbească franceză, dar majoritatea știu engleza, ne înțelegem foarte bine. Uite, un alt detaliu interesant.
- Care?
- Am văzut că românii vorbesc limbi străine, fără probleme, știu cel puțin una în afara celei natale. Am stat un an în Italia, dacă nu vorbeai limba lor, rămâneai flămând! Unii nici nu vor să vorbească acolo altceva decât italiana.
- Cum te-ai acomodat cu mâncarea, cu tradițiile?
- De mâncare am fost surprins, e ca în Belgia, găsești de toate. Și tradițiile sunt drăguțe. Am făcut Crăciunul, Paștele aici, vine lumea, se adună la masă, nu e ceva necunoscut pentru mine. Ți-am zis că mi-a fost ușor să mă adaptez. Am prins și nunți, ascult și manele, și muzica românească, tot.
- Ai furat mireasa?
- Încă nu. Dar bine că mi-ai zis, asta fac la următoarea nuntă.
- Există un cuvânt sau vreo expresie care să-ți placă în limba română?
- Știu fie cuvinte ce mă ajută în fotbal, fie unele urâte, care sună amuzant. Dar pot spune, sincer, că-mi place cum sună „Te iubesc, România".
„Ai mei întreabă dacă vin rușii peste noi în România”
- Ucraina e destul de aproape, războiul de acolo este în plină desfășurare, ai emoții sau ți-e frică?
- Știu că nu e departe, vorbim tot timpul și în vestiar, și cu cei de acasă. Am fost conectați și la situația colegului Alex Boiciuc, a cărui soție e ucraineană, a adus-o și pe cumnata lui la Cluj. Nu e vorba că mi-e teamă, sunt încrezător că oamenii vor rezolva. Încerc să mă concentrez pe fotbal, altfel o iau razna.
- Cum vezi o posibilă rezolvare a situației?
- Fiecare țară ar trebui să ajute, așa cum poate. Știu că militari din Belgia au fost trimiși la Botoșani, m-au anunțat părinții mei de la Liege. Ai mei sunt mai îngrijorați, mă întreabă zilnic ce fac, cum mai e în Ucraina, dacă se simte pericolul la Cluj, dacă se aude ceva de ruși. Oricum, am văzut că primiți mulți refugiați din Ucraina, m-am „lovit" și eu de o problemă, ca să zic așa.
- Cum?
- Am încercat să închiriez o cameră la un hotel din București, weekendul trecut, totul era full. „Ce se întâmplă?", am întrebat. Mai ales că încercasem la cinci hoteluri. Mi s-a spus că sunt mulți ucraineni în București, refugiați, că au foarte multe camere închiriate.
