Pokemon Go este istorie! O nouă aplicație a bătut recordul în ceea ce privește numărul de instalări în prima zi de lansare. Este vorba despre Super Mario Run, relatează metro.co.uk.
Aplicația Super Mario Run a fost descărcată din App Store de 2,85 milioane de ori în prima zi de la lansare, un număr mult mai mare decât recordul deținut anterior de Pokemon Go. Acesta a fost descărcat de 900.000 de ori în prima zi.
Diferenţa mare vine însă și din modul diferit de lansare de care au avut parte cele două aplicații. Pokemon Go a fost disponibil la început într-un număr limitat de țări, pe când Super Mario Run a a avut parte de o lansare globală.
<iframe width="854" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/rKG5jU6DV70" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Super Mario Run, lansat de Nintendo, este primul joc oficial care aduce celebra franciză pe platformele mobile. Aplicația este disponibilă în prezent doar pe platforma celor de la Apple, urmând că utilizatori de dispozitive cu Android să-l poată juca abia anul viitor.
<iframe width="854" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/rKG5jU6DV70" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>