Suprataxele de retorsiune de 84% anunțate de Beijing asupra produselor americane au intrat în vigoare joi, marcând o nouă etapă în războiul comercial lansat de Washington și alimentând temerile privind o recesiune globală, potrivit AFP.
Noile taxe se vor aplica tuturor produselor americane care intră în China, care avea o valoare de 143,5 miliarde de dolari în 2024, potrivit Biroului Reprezentantului SUA pentru Comerț.
Amintim că Beijingul a anunțat miercuri, 9 aprilie, că va impune tarife suplimentare de 84% asupra bunurilor americane, după taxele mărite de președintele american Donald Trump.
Deși liderul de la Casa Albă a prezentat inițial un tarif suplimentar de 34% pentru produsele chinezești, acesta și-a reconsiderat decizia după ce China a ripostat cu propriile sale tarife de aceeași valoare. Ulterior, Trump a mai impus o taxă de 50%.
În continuare, președintele american a anunțat miercuri că suspendă pentru 90 de zile tarifele anunțate de ceea ce a numit el „Ziua eliberării”, cu excepția Chinei, pentru care a ridicat taxele vamale de la 104% la 125%.
Cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite a denunțat o „lipsă de respect” din partea Chinei „pe piețele mondiale” și a anunțat un nou tarif pentru țara asiatică, de 125%, „cu efect imediat”.
CominG 10.04.2025, 13:22
Bravo China dale peste rat la americani