Medicul veterinar din comuna constănțeană Cumpăna a informat, în data de 19 august (luni), că trei porci au fost găsiţi morţi într-o exploataţie de aproximativ 60 de capete, existând suspiciunea de infecţie cu pestă porcină africană (PPA), informează Prefectura Constanţa.
Astfel, Centrul Local de Combatere a Bolilor la animale (CLCB) a aprobat astăzi un nou plan de măsuri pentru combaterea virusului Pestei Porcine Africane (PPA) în urma suspiciunilor apărute la o exploataţie de pe raza comunei periurbane Cumpăna.
"În urma suspicionării focarului de boală, o echipă a DSVSA s-a deplasat în teren pentru inspecţia completă a întregului efectiv şi ancheta epidemiologică şi a fost întocmită Decizia de plasare sub supraveghere în suspiciune de PPA şi de informare a proprietarului cu privire la măsurile impuse prin cadrul legislativ" Comunicatul Prefecturii Constanţa:
Reprezentanţii DSVSA au procedat la sacrificarea a 63 de porci din exploataţia vizată, informează Agerpres.