Aproximativ 700 de cupluri s-au căsătorit în același timp, în statul indian Madhya Pradesh , în cadrul unei ceremonii de amploare, la care a fost prezent și liderul regiunii.

Sute de mirese din India au primit bâte pentru a se apăra de soți

Acesta le-a făcut un cadou inedit mireselor. Le-a oferit bâte de lemn, pentru “a atrage atenția asupra violenței domestice”. Pe fiecare bâtă de aproximativ 40 de centimetri era scris câte un mesaj, precum “a se folosi împotriva bețivilor”.

Oficialul a afirmat că bâtele ar trebui să fie folosite de femei, după ce acestea au încercat să rezolve problemele pe cale amiabilă. În cazul în care bărbații refuză, ele ar trebui să lase bâtele “să vorbească”.  Totodată, el și-a explicat gestul, afirmând că este îngrijorat de numărul tot mai mare de femei care sunt abuzate de soții alcoolici.

Sute de mirese din India au primit bâte pentru a se apăra de soți

“Femeile spun că soții devin violenți de fiecare dată când aceștia beau. Economiile familiei sunt date pe băutură”, a explicat liderul statului Madhya Pradesh. “Nu este nicio intenție de a provoca femeile sau de a le instiga la violență, bâta este pentru a preveni violența”, a continuat acesta. El a afirmat că a comandat peste 10.000 de bâte, pe care are de gând să le ofere cuplurilor.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO

Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Playtech.ro
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Viva.ro

Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
Observatornews.ro
Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Cum arată astăzi și unde se află adevărata casă de pe bacnota de 10 lei. Se poate vizita
FANATIK.RO
Cum arată astăzi și unde se află adevărata casă de pe bacnota de 10 lei. Se poate vizita
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro

Horoscop 6 octombrie 2022. Peștii ar bine să țină cont de vocea ghidului lor interior, care astăzi este mai limpede și mai puternică
HOROSCOP

Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit
PUBLICITATE