Au murit 45 de oameni

Numărul morților din Colectiv a ajuns la 45, după ce alte trei persoane au murit duminică dimineața. Și sâmbătă au decedat nouă persoane, dintre care două (bodyguardul clubului și o italiancă) după ce au fost transportate la un spital din Olanda.

Cei mai mulţi au murit intoxicaţi

Medicii care efectuează autopsiile susţin că majoritatea tinerilor au murit ucişi de aerul inhalat. Mulţi dintre ei aveau ochii arşi şi corneea distrusă. Leziunile de la nivelul feţei au îngreunat, de altfel, identificarea decedaţilor.

Asta, şi faptul că o mare parte nu aveau la ei acte de identitate. “Majoritatea au murit instantaneu. Odată cu începutul incendiului, au ars şi materialele din jur, mesele, scaunele şi acea tapiţerie care antifona şi care conţine cianuri şi substanţe toxice. Pe lângă monoxidul de carbon, arderea capitonajului, care conţine derivaţi toxici şi chimicale, a dus la otrăvirea aerului cu cianuri”, susţin surse din cadrul IML.

Cauzele morţii au fost arsurile de laringe, de faringe, trahee şi bronhii, dar şi inhalarea de fum şi intoxicaţia cu gaze toxice şi monoxid de carbon, susţin surse de asemenea, câteva persoane cu leziuni mecanice, de pe urma căderilor, lovirilor sau a strivirii.

Vezi AICI IMAGINI!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.