E doliu în lumea muzicală, după ce Szanto Lorand a murit într-un accident violent petrecut pe un drum din județul Cluj. Basistul trupei FUNKorporation s-a stins din viață, după ce microbuzul, cu care se întorcea la un concert, a fost izbit violent de un șofer care ar fi adormit la volan. Tânărul de 28 de ani n-a avut nicio șansă pentru că a fost proiectat în albia unui râu, la zeci de metri de la locul impactului.
Szanto Lorand se întorcea, sâmbătă, împreună cu colegii săi de trupă, de la un concert susținut în Oradea. Artiștii s-au oprit să facă o pauză într-o parcare din fața postului de Poliție din localitatea Negreni, județul Cluj, notează Ziar Clujean.
La câteva secunde după ce au coborât cu toții din microbuz, un camion scăpat de sub control l-a accidentat mortal pe Szanto Lorand, basistul trupei. Impactul a fost atât de puternic încât trupul tânărul, în vârstă de 28 de ani, a fost proiectat la aproape 20 de metri distanță. Bărbatul, care provine din județul Mureș, a fost găsit mort de medicii de la ambulanță într-un râu din apropiere.
Trupul lui Szanto Lorand a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca. Un colegul de-al său de trupă, un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca, a fost rănit în urma tragediei.
Membrii trupei clujene FUNKorporation au scris pe Facebook despre moartea fulgerătoare a lui Szanto Lorand.
„ Cu durere sfâșietoare vă anunțăm că în data de 20 mai 2017, basistul și prietenul nostru drag s-a stins din viață din cauza unui tragic accident rutier”
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Ffunkorporation%2Fphotos%2Fa.316972601692236.73815.307481522641344%2F1441828019206683%2F%3Ftype%3D3&width=500" width="500" height="625" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true"></iframe>
Primele concluzii ale polițiștilor arată că șoferul, care a provocat accidentul, ar fi adormit la volan. La fața locului, nu au fost găsite urme de frânare, iar camionul s-a oprit la mare distanță de la locul impactului.
În zona în care a avut loc accidentul sunt amplasate camere de supraveghere. Anchetatorii urmează să analizeze imaginile pentru a stabili cauzele producerii nenorocirii.
Șoferul, în vârstă de 46 de ani, din județul Gorj, care s-a aflat la volanul camionului, a fost dus la audieri. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămarea corporală din culpă.
<iframe width="610" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/Gdlw1WMIdIE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>