Incidentul a avut loc, miercuri, 25 septembrie, pe strada Preparandiei, în vecinătatea Liceului Francisc Neuman din Arad, în urma unei stări conflictuale anterioare. Atacatorul, în vârstă de 18 ani, a fost arestat preventiv, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, citat de Glasul Aradului.
Potrivit procurorilor, tânărul în vârstă de 18 ani a încercat să lovească cu un briceag un elev de clasa a X-a.
După agresiune, elevul a încercat să fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut, moment în care atacatorul l-a lovit cu piciorul în gură.
„În urma acestor agresiuni fizice, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Tânărul în vârstă de 18 ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.