Cazul a fost preluat de către polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Cluj și de către procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DIICOT.

Potrivit Poliției Române, în 1 aprilie, în urma unei sesizări privind transportarea unui colet ce poate conține substanțe interzise, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au organizat o acțiune de prindere în flagrant.

Astfel, în jurul orei 01:40, un tânăr de 21 de ani, din Câmpia Turzii, a preluat coletul, în  Cluj-Napoca, dintr-un autocar care venea din Spania, fiind imobilizat de către polițiști.

În interiorul coletului, polițiștii au descoperit mai mulți saci din plastic, care conțineau o substanță vegetală de culoare verde, cu un miros puternic înțepător.

Cauza a fost preluată de către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și de procurorii Serviciul Teritorial Cluj al DIICOT, iar în urma analizei celor 10 kilograme de substanțe vegetale s-a stabilit că sunt droguri, respectiv cannabis.

De asemenea, în cursul zilei de duminică a fost percheziționată locuința tânărului, de unde a fost ridicat un cântar electronic.

Cel în cauză a fost reținut de către procurori pentru trafic de droguri de risc.

Un incident similar s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute tot la Cluj, când un bărbat aștepta curierul cu un pachet cu droguri, dar la ușă i-a bătut poliția, care aflase că acesta urmează să primească substanțe ilegale.

Citește și: VIDEO/ Preotul Ion Popescu, despre Marea Luni din Săptămâna Pătimirilor: ”Să aducem roade și să iertăm sau cel puțin să nu vindem”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.