Incidentul șocant s-a petrecut sâmbătă, 23 mai, în recepția unui hotel din orașul de pe Bega, iar cel care a apelat numărul de urgență 112 a fost iubitul femeii, 38 de ani, tatăl copilului.

Tânăra, domiciliată în Lombardia, Italia, a fost audiată de polițiștii Secției 2 Timișoara.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea este cercetată pentru infracțiunea de tentativă de omor, au spus surse din cadrul anchetei.

Sugarul este internat în Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara, iar starea lui este stabilă, deși i-a fost pusă viața în pericol și are mai multe traumatisme.

Femeia stătea cu tatăl copilului în hotelul din Timișoara de când a ieșit din maternitate, întrucât nu s-a putut întoarce în Lombardia din cauza pandemiei de coronavirus.

Fotografie cu caracter ilustrativ.

Citeşte şi:

Izolarea în paradis: au plecat în luna de miere în Mexic și a venit pandemia. Singura țară care i-a primit a fost Maldive

Dublă măsură la înmormântările pacienţilor cu COVID. Derogare specială de la Arafat pentru funeraliile ÎPS Pimen: „Fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți”

FAZA ZILEI | Ministrul sportului, în boxeri, în direct la TV. “N-am o problemă că am devenit viral”

EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiţă, anunţul care aduce o mare schimbare în România! Vestea uriașă din ultimele ore
Playtech.ro
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiţă, anunţul care aduce o mare schimbare în România! Vestea uriașă din ultimele ore
Cristi a murit într-un teribil accident în Botoșani, la doar două zile de la nuntă. Tânărul fusese mire în weekend
Observatornews.ro
Cristi a murit într-un teribil accident în Botoșani, la doar două zile de la nuntă. Tânărul fusese mire în weekend
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele