Traian Băsescu a insistat, la întâlnirea cu Jeffrey Franks, asupra încheierii cât mai grabnice a unui nou Acord cu FMI. Zor pe care nici barem delegatul Fondului nu l-a aplaudat, dar idee pe care Boc a şi preluat- o din zbor. Deja datoria externă a României este pe la vreo sută de miliarde de euro, câteva zeci fiind împrumutate în ultimii doi ani. Nu e clar, nu e deloc clar, în absenţa unui minuţios raport contabil al Guvernului, unde s-au dus banii. În nici un caz în relansarea economică. Unde se va ajunge? În 2011 ar trebui achitate rate de vreo 13 miliarde de euro. Vor fi probabil rostogolite, dar nu şi dobânzile.
România a ajuns la cheremul instituţiilor financiare, în primul rând al FMI, a cărui Delegaţie e, practic, Executivul României, dictând tot, de la fiscalitate la concedieri. Până acolo încât, după ce - în urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti - i s-a cerut deblocarea a 1.000 de posturi din sistemul sanitar, Boc a refuzat, explicând că ar avea nevoie de aprobarea FMI. Şef de guvern al României sau momâie?! A cedat apoi, dar doar parţial. Revolta de la spitalul brăilean e numai începutul. Nu sunt mai bune nici raporturile cu băncile din ţară. Bănci care au profitat din plin, inclusiv de banii împrumutaţi de stat de la FMI. Creditând mereu Ministerul Finanţelor, cu dobânzi substanţiale, acestea nu mişcă un deget pentru sprijinirea firmelor private, care au nevoie de bani nu doar pentru activitatea curentă, ci şi spre a-şi cofinanţa accesarea fondurilor europene. Balta călduţă în care se scaldă băncile ar trebui agitată, în folosul general al economiei. Chiar prin măsuri mai puţin ortodoxe şi în forţă, cum s-a procedat recent în Germania.
Unde Bundestagul a aprobat un proiect de lege privind supraimpozitarea profitului bancar. Dar pentru asta avem nevoie de un guvern puternic şi de un parlament preocupat. N-avem nici una, nici alta.