Tara lu’ Isaia

Apare in Bucuresti, se catara pe o statuie, face oarece giumbuslucuri, protesteaza ca iarna-i frig si vara-i cald, vin politistii si pompierii urland din sirene si-l dau jos. Ia o sticluta cu cerneala, ridiculizeaza sepepistii si-l albastreste pe Emil Constantinescu. Trec alegerile si-l cauta la Cotroceni si pe Ion Iliescu, urcandu-se apoi pe Leu. La Cluj, o statuie e taman buna ca scena. Se-ntoarce la Bucuresti, ca uitase nefolosite balconul de la Universitate si un mare magazin. Ia trenul spre urbea natala si trage clopotele unei catedrale in miez de noapte. Ca insul e, pana la un punct, simpatic, e in functie de spectatori. Ca de fiecare data da peste cap circulatia intr-o zona sau alta, „organele” avand de furca pana sa-l evacueze, e altceva. Insul nu-i zdravan, dar e si constient de faptul ca i se tolereaza comportamentul. Niste amenzi pricajite nu-l potolesc. Isaia e, insa, un simplu caz, unul din multele pe langa care autoritatile, dar si legiuitorii trec mult prea usor. Statisticile demonstreaza ca numarul „glumetilor” creste rapid. Unii trec usor de faza clovneriilor si ajung la agresivitati in public, nu o data la acte de maxima violenta, scapand de raspundere prin simpla fluturare a unui „certificat de nebun”. Rar, foarte rar, cate unul e internat la Poiana Mare sau la Sapoca. De unde pleaca fara probleme a doua zi, misunand iar pe strazi, capabili de orice. Si aceasta e o chestiune de siguranta publica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE