Este vorba despre Poșta din Danemarca. Aceasta a anunțat că va livra ultima sa scrisoare pe 30 decembrie 2025 și va închide și cutii poștale.

Anunțul PostNord, compania care deservește Danemarca și Suedia, face parte dintr-o serie de schimbări menite să răspundă cererii în continuă schimbare.

Eliminarea serviciului poștei din Danemarca înseamnă și reducerea a aproximativ o treime din forța sa de muncă, adică 1.500 de locuri de muncă vor fi tăiate.

Potrivit companiei, volumul scrisorilor livrate a scăzut cu 90% din anul 2000 și continuă să se diminueze.

În 2024, conform datelor PostNord, peste 100 de milioane de scrisori erau încă trimise anual.

Cu toate acestea, compania a precizat că danezii fac cumpărături online „mai mult ca niciodată” și că va încerca să transforme livrarea coletelor în noul său obiectiv principal.

Această decizie marchează sfârșitul a patru secole de livrare a scrisorilor, iar începând din iunie, compania va începe și închiderea a 1.500 de cutii poștale.

„De 400 de ani ne-am adaptat continuu la evoluțiile sociale și la nevoile danezilor, iar acum trebuie să facem același lucru. Realitatea este că, în prezent, danezii trimit foarte puține scrisori”, a declarat Kim Pedersen, director adjunct al PostNord.

Activitățile PostNord vor continua însă neschimbate în Suedia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Monseur 07.03.2025, 15:56

Ia uite cine-i da apa la moara "presedintelui" Krasnov, care vrea sa concedieze si sa desfiinteze tot ce misca.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.