Prim-ministrului ori îi este teamă de un eventual faliment al băncilor, ori vrea să-i îndrume pe români să-şi investească economiile în titluri de stat! Cert este că, indiferent de ce gânduri are Tăriceanu, mulţi cetăţeni s-au panicat când au văzut că unul dintre primii oameni în stat şi-a pus banii la adăpost.
„Aceasta este încă o mişcare neinspirată a premierului. Nu poţi să arăţi populaţiei pe acest fond (n.r. criza din Statele Unite) că banii din bănci sunt în pericol, pentru că lumea se sperie. Sper ca românii să nu se uite în gura lui Tăriceanu”, ne-a spus analistul economic Bogdan Baltazar.
Spune că nu şi-a retras banii
Biroul de presă al Guvernului a precizat ieri că banii pe care premierul Tăriceanu i-a investit în titluri de stat provin din alte economii decât cele aflate în depozitele bancare. „Premierul nu a afirmat niciodată că şi-a retras banii din bănci”, precizează comunicatul trimis de Biroul de presă al Guvernului, care însă nu spune de unde proveneau respectivii bani. Îi ţinea Tăriceanu cumva la saltea?
Bursa şi-a suspendat ieri şedinţa
Premieră nedorită pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care şi-a suspendat ieri activitatea după ce a deschis şedinţa în scădere cu 14,43%, majoritatea titlurilor tranzacţionate înregistrând căderi spectaculoase. Problemele bursei româneşti sunt în acord cu cele internaţionale şi intervin pe fondul crizei din Statele Unite ale Americii. După-amiază, preşedintele BVB a declarat că şedinţa bursieră va fi reluată azi.