Tăriceanu, despre creșterea inflației: ”Domnul Isărescu spune deseori că de inflaţie nu a murit nimeni”

Comentează

Tăriceanu, despre creșterea inflației: ”Domnul Isărescu spune deseori că de inflaţie nu a murit nimeni”, a spus președintele Senatului, marți, la Parlament, despre ultimele cifre anunțate de Institutul Național de Statistică.

„Având în vedere că majorările salariale au fost foarte mari anul trecut, inflaţia nu are cum să anuleze aceste majorări. E punctul meu de vedere şi mă contrazic cu oricine care spune altceva”, a declarat Tăriceanu.

Liderul ALDE a spus că politica monetară o face BNR şi, prin urmare, „sigur că are o responsabilitate în această privinţă”.

„Domnul Isărescu spune deseori că de inflaţie nu a murit nimeni. Dar, pe de altă parte, eu consider că România nu poate să rămână în continuare o ţară care să fie furnizoare de forţă de muncă ieftină. Deci, majorările salariale pe care le-am decis şi care se vor face urmează să rezolve o problemă acută a economiei şi a ţării, şi anume migraţia forţei de muncă. Dacă vom rămâne cu salarii scăzute, atunci nu trebuie să ne mai jelim că pleacă doctorii, că pleacă asistentele medicale, că pleacă ingineri, specialişti IT, profesori, muncitori calificaţi. Trebuie să ne hotărâm ce vrem. Sigur că o majorare a salariilor poate să ducă la un anumit puseu inflaţionist, dar noi trebuie să avem în vedere creşterea salariilor”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,72%, în februarie. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,72%, în februarie 2018, de la 4,3% în ianuarie 2018, un nou maxim al ultimilor 5 ani.

Creșterea a avut loc pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,74% şi a celor nealimentare cu 6,27% comparativ cu luna februarie 2017, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi, 13 martie.

“Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2017 – februarie 2018) faţă de precedentele 12 luni (martie 2016 – februarie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,6%”, notează INS.

Citește și: EXCLUSIV/ România a pierdut un credit de 465 milioane de euro pentru o magistrală de metrou dintr-un motiv absurd

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!