Recordurilor pentru exerciţiile sale fizice, incredibile pentru vârsta sa, Giuliano (5 ani) a ajuns în centrul atenţiei mai ales după ce tatăl său, Iulian Stroe (33 de ani) a declarat că băiatul lui nu se va opri aici cu antrenamentele. Acuzat de medici că i-a răpit copilăria lui Giuliano, Iulian, stabilit împreună cu familia în Italia, a mărturisit la “Happy Hour” că nu a intenţionat niciodată să facă bani de pe urma “Micului Hercule”.
«Micul Hercule», scos la produs pe internet
Realitatea spune însă cu totul altceva. Pe contul de myspace (n.r. – un site de socializare) al micuţului, cu trimitere de pe contul de facebook al lui Giuliano Stroe, Iulian pretinde bani de la cei care vor să-i susţină financiar băiatul! La fel se întâmplă şi dacă accesezi contul de youtube al lui Giuliano.
În virtutea faptului că “familia noastră traversează o perioadă dificilă şi este greu să faci rost de un loc de muncă”, Iulian Stroe îţi arată cum poţi să donezi bani, prin intermediul cardului, pentru ajutorarea băiatului său. Paşii care trebuie urmaţi sunt foarte simpli: introduci numărul cardului, suma pe care vrei s-o trimiţi şi gata, banii ajung imediat în contul tatălui, care se ocupă direct de afacere.
De altfel, prezentarea situaţiei “disperate” a familiei alunecă în demersuri patetice, Iulian Stroe amintind, pe aceleaşi site-uri, că are nevoie de hăinuţe şi de alimente pentru ca Giuliano să poată merge mai departe cu pasiunea lui. De fapt, cu interesul financiar al tatălui.