Cuprins:
Potrivit poliției Dolj, incidentul a avut loc pe 28 martie 2021, când Teodora Marcu a mers împreună cu iubitul ei în comuna Unirea din județul Dolj pentru a lua un cățel.
A lovit-o cu palma peste față
În momentul în care cei doi au intrat în curte și-a făcut apariția și Robert Lupu, care l-a lovit cu pumnul în față pe prietenul fetei, iar Teodorei i-a dat o palmă.
Totul s-a petrecut în prezența proprietarei imobilului și a încă două persoane aflate în acel moment în curtea locuinței.
„Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul de 31 de ani a mers împreună cu concubina sa, o tânără, de 18 de ani, din municipiul Onești (Marcu Mariana Teodora), la domiciliul unui bărbat din comuna Unirea, pentru a lua un cățel. Atât bărbatul de 31 de ani, cât și concubina sa au declarat faptul că în curtea locuinței respective a venit și un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Onești, care l-a lovit pe el cu pumnul în zona feței, iar pe concubina sa cu palma în zona feței”, a transmis IPJ Dolj.
Cele două victime au formulat plângeri pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, „fără a prezenta certificate medico-legale, iar martorii precizați și identificați au declarat că nu au văzut și nu au fost de față la faptele sesizate”.
La sfârșitul anului 2021, dosarul penal a fost înaintat unității de parchet competente.
Ordin de protecție împotriva criminalului
Teodora Marcu obținuse un ordin de protecție împotriva celui care a ucis-o, pentru perioada 07.04.2021 – 06.08.2021. După ce tânăra s-a mutat din Bacău, nu a mai solicitat un alt ordin de protecție.
Tânăra l-a reclamat pe Robert Lupu pentru amenințări cu moartea, hărțuire, furt, alterarea datelor informatice și violare de domiciliu, în urmă cu patru ani.
Robert Lupu a fost condamnat definitiv în Italia, în aprilie 2005, de către Tribunalul din Milano, la 4 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 200 de euro pentru tentativă sau pregătirea unei infracțiuni de furt
Teodora Marcu a fost împușcată mortal pe 31 mai în complexul rezidențial Cosmopolis. Fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii” difuzată de Antena 1 a murit la Spitalul Floreasca din București, unde a fost dusă după ce a fost împușcată.
Autorul, Robert Lupu (49 de ani), cunoscut online ca Robert Wolf, era fostul concubin al Teodorei. După atac, s-a sinucis cu aceeași armă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c1d241aa0db85d9ca898d795f2148f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e750295593420b3ea5542f611ad97e5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_eff546472cb37e529b7b89900a162bae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_066d01716a01fde4ecf5ab4e8ef9714c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_537f2bce4349faa190437f9b1d3b25fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_fbfeca6a7fd7ed67564f3439e6896cbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_78d8c7daca80dcef424c6b1f0ea01470.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastisan-burduja-la-interviurile-libertatea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantpsdcongres00inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dorian-popa-la-restaurant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/irina-pavlenco-cristian-blue-amor-viral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ed218575f301edac16fe0ffa76457325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_49020b2f60b60cd07174885700b61ddd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d89ec821a343f6fe6e08478a50b4e1a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femei-batic-slujba-biserica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gaziantep-rumkale-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sofer-tir-belgia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-congelezi-corect-vintele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/in-ce-tari-europene-din-afara-ue-poti-calatori-doar-cu-buletinul-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/care-este-diferenta-dintre-empatie-si-simpatie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-sa-congelezi-ardeii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-este-amenda-pentru-lipsa-rovinietei-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucurica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/presedintele-federatiei-romane-de-taekwondo-wt-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/adina-mihai-madalin-dumitru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bolojan-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.