Terasele din municipiul Arad vor fi demolate din motive ce țin de distanțare socială și de evitare a răspândirii coronavirusului. În condițiile în care oricum funcționarea acestora nu este permisă prin hotărârea de joi noapte a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, o hotărâre pe plan local impune demolarea acestora în termen de trei zile. Mai mult, în tot acest timp, proprietarii acestora au fost nevoiți să achite taxa de ocupare a domeniului public, deși de două luni au lacătul pe ușă, relatează publicația locală Aradon.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Arad a dispus demolarea teraselor de pe trotuare prin Hotărârea 29 din 15 mai.
Aceasta prevede că autoritățile publice locale vor lua măsuri pentru ca toate terasele situate pe trotuarele de pe domeniul public să fie desființate sau demolate, „în vederea asigurării unei circulații pietonale corespunzătoare și a păstrării distanței fizice sanitare”, arată publicația online aradon.ro.
Există un termen de maximum trei zile de punere în aplicare a acestei hotărâri, astfel că, teoretic, până luni pe trotuarele din Arad nu ar trebui să se mai regăsească terasele, oricum pustii.
Hotărârea CJSU prevede și faptul că administrațiile publice locale vor identifica și aproba zone în care vor putea fi amenajate terase în aer liber.
Restaurantele și terasele sunt oricum închise de două luni, de la debutul stării de urgență, dar în toată această perioadă, deși afacerile au fost închise, proprietarii au plătit taxe către primărie, a confirmat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
„În condițiile în care taxele și impozitele locale nu pot fi modificate în timpul anului, se poartă discuții între reprezentanții Primăriei și cei ai agenților economici care dețin terase pe domeniul public al Municipiului Arad, în vederea găsirii unei soluții favorabile acestora din urmă”, a declarat Ralu Cotrău.