Aseară, la ora 22.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetăţean suedez, originar din Uzbekistan, în vârstă de 37 ani, la volanul unui autoturism marca Skoda.
„Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este urmărit internaţional, pe numele lui fiind emisă o alertă, de către Interpol, pentru săvârşirea infracţiunilor de crimă organizată și terorism”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de frontieră.
Teroristul descoperit la Calafat a fost reținut
Bărbatul a fost predat unei echipe de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Craiova în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și: Teroriștii ne-au pus pe lista neagră! România a devenit o „țintă legitimă”
Recent, SRI anunța că România a devenit o țintă legitimă și un teritoriu ce trebuie recucerit și inclus în ”califat”, motiv pentru care au fost actualizate măsurile de siguranță la nivel național.
Experienţele recente cu care s-a confruntat Europa şi modul de operare al teroriștilor arată, spun ofițerii SRI, că aceștia își aleg ținte dintre cele mai diverse, de la atacuri în spațiul public până la obiective militare, guvernamentale, bine păzite şi monitorizate informativ.
64 de suspecți de terorism expulzați în 5 ani
Potrivit datelor furnizate de SRI, numai anul trecut au fost declarate ca persoane indezirabile pentru România 10 cetăţeni străini, implicaţi în activităţi conexe terorismului.
În acelaşi an, pe baza datelor şi informaţiilor obţinute de SRI, procurorii DIICOT au dispus într-un dosar de urmărire penală, reţinerea pentru 24 de ore şi ulterior supravegherea sub control judiciar, a unui cetăţean român minor, radicalizat, implicat în promovarea activă în mediul virtual a unor mesaje radicale şi pro Daesh. În ultimii cinci ani au fost expulzate 64 de persoane despre care se bănuia că atentează la securitatea națională.
Citește și: EUROPOL: 11 teroriști au fost arestați în România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro