O declaratie recenta a ministrului de interne al Egiptului a pus pe jar reprezentantii autoritatilor de la Bucuresti. Era vorba de teroristi al-Qaida, care stationasera si in Romania. Serviciul de Informatii Extern s-a abtinut de la comentarii, iar Ministerul de Interne a spus ca „nu gestioneaza acest subiect”. Responsabilitatea fusese pasata Serviciului Roman de Informatii, care a remis un comunicat.
Declaratia ministrului de interne egiptean Habib Al-Adli, aparuta in cadrul unui interviu publicat de saptamanalul Al-Mussawar, a fost preluata de agentiile de presa straine AFP, AP, dar si de Rompres. Conform spuselor demnitarului egiptean, un grup de militanti ai miscarii integriste Al-Jihad, arestati recent in Egipt, isi instalase baze in numeroase tari europene si arabe, intre care si Romania. Cei 23 de membri ai grupului sunt in majoritate egipteni si sustin „orientarile si obiectivele retelei teroriste al-Qaida, fara a face insa parte din ea”, a precizat oficialul egiptean in interviul publicat joi.
Grupul calatorea folosind documente false si comunica prin Internet, ceea ce a ingreunat urmarirea. Se stie totusi ca membrii sai isi instalasera „baze” in mai multe tari arabe si europene, intre care Elvetia, Belgia, Turcia, Romania, Libia, Sudan, Siria, Bangladesh si Yemen. Ei au recunoscut in timpul interogatoriilor ca doreau sa poarte „jihad (razboi sfant) pentru a proteja minoritatile musulmane persecutate in unele tari asiatice si sa lupte impotriva practicilor SUA si ale Israelului pe pamant arab”. Potrivit ministrului egiptean, se pare ca grupul ar fi pregatit atacuri in Afganistan, Iran, Irak, teritoriile palestiniene etc.
Reactia Serviciului Roman de Informatii a fost prompta si a lasat sa se inteleaga ca a fost si e la curent cu miscarile tuturor musulmanilor aflati pe teritoriul tarii. SRI ne furnizeaza si numele gruparii teroriste la care a facut referire ministrul egiptean. E vorba de „Fratii Musulmani”. Aceste grupari sunt, insa, categorii de straini reduse numeric, a caror activitate a fost „strict monitorizata de SRI”, se precizeaza in comunicatul institutiei conduse de Radu Timofte. Pentru clarificari legate de asa-numitele „baze”, agentii romani au solicitat detalii de la omologii din Egipt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.