Iratxe Sorzabal Diaz a fost numită la conducerea politică a mişcării separatiste basce ETA. Ea i-a luat astfel locul lui Aitor Elizaran Aguilar, care a fost arestat în Franţa. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţişti, Sorzabal, care are şi un copil, se numără printre cele mai importante figuri ale structurii fondate acum 50 de ani. A fost implicată în 20 de atentate şi a comis trei crime, în anii 90. Ceva asemănător se întâmplă şi în Belgia, unde afgana Malika el-Aroud conduce războiul sfânt pentru al-Qaida pe internet.

Pe de altă parte, americanii o ţin acum în detenţie pe Aafia Siddique, considerată un fel de Mata Hari a aceleiaşi grupări islamiste. De asemenea, Thenmozhi Rajaratnam, cea care l-a omorât pe Rajiv Ghandi, cel de-al şaptelea premier al Indiei, continuă lista conducătoarelor extremiste.

ETA acţionează în Spania

Înfiinţată acum 50 de ani, organizaţia teroristă ETA este o grupare separatistă din ţara Bascilor, ţinut situat în nordul Spaniei. Membrii facţiunii ilegale luptă pentru formarea unui stat socialist independent basc, comiţând numeroase atentate sângeroase

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.