Iată întrebările:

1. TVEUIAHSX este anagrama cărui cuvânt din 9 litere?

2. Câţi mililitri de apă sunt necesari pentru a umple un cub cu muchia de 10 cm?

3. Scrieţi cu cifre romane, folosind majuscule, numărul 649.

4. Completaţia proverbul: „Pomul după roade se cunoaşte, iar omul după …”

5. Dacă 1 + 1 = 3 şi 4 + 4 = 7, cât face: 1 + 4?

6. Există un cuvânt în dicţionar a cărui explicaţie este „motor eolian”. Care este acesta?

7. Unele luni au 31 de zile, altele doar 30. Cate au 28 de zile?

8. Câte numere naturale de trei cifre, cu proprietatea că cifrele sunt în ordine crescătoare de la stânga spre dreapta, există?

Primele trei astfel de numere sunt: 123, 124, 125.

9. Privind la indicatorul kilometrajului automobilului pe care-l conducea, un şofer văzu că acesta arăta cifra 15 951. Curios număr – îşi spuse şoferul. Şi de la stânga la dreapta, şi de la dreapta la stânga, oricum ai citi, numărul este tot acelaşi. Cine ştie câtă vreme va mai trece până voi întâlni pe indicator un astfel de număr.

Şi totuşi, după numai două ore, şoferul a avut din nou prilejul să citească pe indicator un număr asemănător. Cu câţi kilometri mergea pe oră automobilul?
10. Un câine a văzut un iepure la 150m în faţa lui. Dacă un iepure face 500m într-un minut, iar un câine 1300 în 2 minute, după cât timp va prinde câinele iepurele (în minute)?

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Răspunsurile vor fi publicate pe site luni dimineaţă. Până atunci, aşteptăm răspunsurile voastre mai jos, la rubrica de comentarii. Succes!

Încearcă să rezolvi și acest test IQ și următoarele întrebări de logică

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI