Când are loc testarea PISA 2025 în România. Materiile la care peste 10.000 de elevi vor fi evaluați pentru prima dată

Comentează

Evaluarea internațională PISA 2025, organizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), va avea loc în România în perioada 28 aprilie – 9 iunie 2025. La această ediție vor participa 10.000 de elevi de 15 ani din aproximativ 350 de școli gimnaziale, licee și școli profesionale, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru Edupedu.

Competențe evaluate la PISA 2025

PISA (Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor) măsoară competențele-cheie ale elevilor de 15 ani în trei domenii principale:

  • Matematică
  • Științe
  • Lectură  

Pentru ediția din 2025, România participă și la opțiuni internaționale suplimentare, printre care:

  • Învățarea în lumea digitală (Learning in the Digital World – LDW) – un modul inovativ aplicat tuturor elevilor testații - maximum 42 de elevi pe școală
  • Evaluarea la o limbă străină (Foreign Language Assessment – FLA) – 11 elevi aleși aleatoriu din fiecare școală selectată vor participa la acest test.  

„De această dată, România participă nu numai la evaluarea competențelor la Matematică, Științe și Lectură, ci și la opțiunile internaționale suplimentare. (..) Elevii participanți la PISA/FLA vor completa chestionarul elevului, precum și chestionarul TIC.”, a precizat Ministerul Educației și Cercetării.

În plus, părinții elevilor și profesorii de științe și engleză din școlile participante vor completa chestionare specifice, o premieră pentru România în cadrul acestei evaluări.

Cum se desfășoară testarea PISA 2025 în România

Testarea principală va fi administrată de o echipă formată din:

  • 80 de administratori de test (profesori sau cercetători)  
  • 350 de coordonatori de școală (directori sau profesori)  
  • 60 de monitori de calitate (inspectori școlari și cercetători)  

Institutul de Științe ale Educației, în calitate de Centru Național PISA, coordonează implementarea testării, sprijinit de aproximativ 50 de inspectori școlari.

Cât costă participarea României la PISA 2025

Participarea României la PISA 2025 a fost aprobată în martie 2023, iar costurile sunt următoarele:

  • 171.000 de euro– taxa principală de participare  
  • 40.608 de euro – taxa pentru opțiunile internaționale suplimentare  

În fiecare ciclu PISA, un domeniu principal este analizat în profunzime. Dacă în PISA 2022 accentul a fost pe Matematică, în PISA 2025 atenția principală se va concentra pe Științe.

Comparativ cu PISA 2022, când au participat 7.300 de elevi din 262 de școli, ediția din acest an implică un număr record de participanți.

De asemenea, testarea PISA 2025 include noi evaluări digitale și lingvistice, ce va oferi o imagine mai detaliată asupra competențelor elevilor români.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Ultimele știri
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
20:14
Despăgubiri de 60.000 de euro pentru un angajat concediat după ce a alergat un maraton în concediu medical
19:44
Modernizarea Complexului Feroviar București: Guvernul a aprobat investiția de 17,8 miliarde de lei
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...