Un grav accident a avut loc duminică dimineaţa pe DN1, soldat cu rănirea mai multor persoane.
Accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Un autoturism BMW se deplasa dinspre Predeal spre Braşov şi, intrând pe contrasens, a lovit frontal un alt autoturism în care se aflau patru militari.
Aceştia au fost răniţi, însă numai unul dintre ei se află în stare gravă. Acesta, care era şi şoferul autoturismului, a rămas prins între fiarele contorsionate şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Fostul internaţional român Tibor Selymes se afla în autoturismul care a provocat accidentul, însă nu se ştie încă dacă el se afla sau nu la volan.
Ciprian Sfreja, reprezentant ISU Braşov, a declarat în direct la Antena 3 că nu poate confirma implicarea lui Tibor Selymes în accident. Pe de altă parte, Claudiu Tâmârşan, reprezentant al Poliţiei Rutiere Braşov, a declarat, tot la Antena 3, că în maşina de teren s-ar fi aflat o femeie, în momentul accidentului.