„Îți adaptezi traseele după frică”: Locuitorii din Timișoara spun că deplasările la magazin au devenit o sursă de stres și autoritățile îi ignoră

 1 comentariu
O cladire in zona Gării de Nord, marginita de doi copaci verzi, mari, saci de gunoi galbeni in fata , pe iarba

O plimbare banală până la magazin s-a transformat într-un test de nervi pentru locuitorii din zona Gării de Nord din Timișoara. Între clădiri abandonate și frică de agresiuni, oamenii simt că au fost lăsați singuri într-un cartier uitat de autorități, relatează PressAlert.ro.

Cartierul Gării de Nord, simbol al abandonului

Gara de Nord din Timișoara, odinioară un punct vital al orașului, a devenit astăzi o zonă asociată tot mai des cu degradarea, frica și lipsa de reacție a autorităților. Clădiri abandonate, cum este fostul sediu al ITM Timiș, sunt ocupate ilegal de oameni fără adăpost, iar pentru localnici, fiecare drum făcut seara spre magazin a devenit o provocare.

„După lăsarea serii ne adaptăm traseele, de frică”, spune Caius Merșa, locuitor al cartierului din imediata vecinătate a fostului sediu ITM. El face parte din grupul de cetățeni care au decis să organizeze un protest pe 9 august, pentru a cere măsuri clare din partea autorităților locale.

Și se pare că autoritățile încearcă un răspuns timid. Astăzi, 6 august, mai multe descinderi au avut loc în zona Gării de Nord din Timișoara după plângerile locuitorilor legate de siguranță.

O viață trăită printre frică, furturi și ignoranță administrativă

„Din păcate, sentimentul de insecuritate a devenit o constantă în viața celor care locuim în zona Gării de Nord. Am fost martor la mai multe incidente, de la furturi de biciclete până la momente tensionate cauzate de persoane fără adăpost care ocupă abuziv clădiri abandonate”, a declarat Merșa pentru publicația PressAlert.ro.

Potrivit acestuia, zona fostului sediu ITM este „fără exagerare, un focar de degradare”. Ziua sau noaptea, clădirea este tranzitată de oameni fără adăpost, iar atmosfera este marcată de nesiguranță și disconfort.

„Este un geam spart”, semnal că regulile nu se mai aplică

Merșa compară clădirea fostului ITM cu un „geam spart”, conform teoriei care spune că un spațiu degradat, neîngrijit, încurajează infracționalitatea și indiferența.

„Situația s-a degradat vizibil de mai bine de un an, iar senzația e că lucrurile au scăpat complet de sub control”, spune el. Pentru comunitatea din zonă, acea clădire abandonată nu este doar o ruină, ci „un catalizator al nesiguranței”, mai explică el.

Un protest tăcut, dar puternic: jucării lăsate pe trotuar

Locuitorii din cartier nu cer imposibilul, ci lucruri simple și de bun-simț: „Nu cerem miracole. Cerem coerență, fermitate și respect pentru cetățeni. Cerem ca legea să fie vizibilă și prezentă și în acest colț de oraș.”

Protestul din 9 august va include și un gest simbolic: lăsarea unei jucării pe trotuar.

„Este un gest de o tandrețe dureroasă. Lăsăm o jucărie pe trotuar nu ca să scandalizăm, ci ca să reamintim tuturor că în spatele statisticilor și al clădirilor degradate sunt copii. Copii care nu se mai pot juca liberi”, explică Merșa.

Frică și stres la fiecare drum până la magazin

În loc să se simtă în siguranță în propriul cartier, locuitorii sunt nevoiți să-și schimbe traseele zilnic, mai ales după lăsarea serii.

„Spre exemplu, deplasările către magazinele din apropierea gării devin o sursă de stres. Este un paradox dureros să trăiești într-un oraș european, dar să te simți nevoit să-ți adaptezi traseele după frică”, spune timișoreanul.

Un cartier uitat de autorități, lângă o gară modernizată

Locuitorii privesc cu speranță spre modernizarea gării, dar se tem că investițiile se vor opri la peroane, iar cartierul va rămâne în continuare neglijat.

„Grija noastră cea mai mare este că se construiește o gară europeană lângă un cartier care pare uitat de timp și de administrație. Aș vrea să văd cum apar ancore comerciale, spații curate, locuri sigure – semne că și comunitatea din jur contează.”

Ce cer oamenii?

În manifestul comunității, cerințele sunt clare:

  • securizarea clădirilor abandonate;
  • curățarea fațadelor;
  • aplicarea regulilor de conviețuire.

„Dialoguri cu autoritățile au existat, dar rareori au avut urmări concrete. Credem că nu suntem singurii care trăiesc astfel de realități și tocmai de aceea insistăm: vocea comunității trebuie ascultată cu adevărat, nu doar bifată în procese consultative”, mai spune Caius Merșa.

Poliția promite acțiuni în zonă, dar locuitorii spun că efectele întârzie

După ce a fost anunțat protestul oamenilor, polițiștii de la Secția 4 Timișoara au transmis că au fost sesizați pe 23 iulie 2025 cu privire la prezența unor persoane fără adăpost în zona Gării de Nord și au promis că vor organiza acțiuni pentru prevenirea incidentelor și asigurarea unui climat de siguranță publică.

„Analiza situației operative arată că, în primele șase luni ale acestui an, la nivelul Secției 4 s-au înregistrat cu 61 de fapte mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut”, a precizat IPJ Timiș. Totodată, poliția a anunțat că a reținut recent un bărbat de 27 de ani, bănuit că a furat obiecte metalice dintr-un depozit și două trotinete electrice. Astăzi, trei persoane au fost ridicate de pe străzi și duse la secție.

Cu toate acestea, locuitorii spun că, în ciuda statisticilor și a intervențiilor punctuale, sentimentul de nesiguranță persistă în cartier.

Mesaj pentru primarul Timișoarei

Întrebat ce i-ar transmite direct primarului Timișoarei, răspunsul său este unul sobru, dar deschis.

„Sunt convins că există un plan mai amplu pentru această zonă. Dar planurile nu valorează nimic dacă nu sunt dublate de acțiuni vizibile. Împreună, putem transforma această zonă într-un spațiu care leagă centrul orașului de viitorul său – Turnul de Apă, un potențial simbol al renașterii urbane. Nu cerem decât ceea ce este firesc: respect, siguranță și implicare reală”, mai spune Merșa la final.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    stancudaniela1964 08.08.2025, 09:33

    Ce faceți cu oamenii străzii? Construiți un complex de containere , asa cum a făcut celebrul Mazare în Constanța. Un focar de infracțiuni, scandaluri și țigănie. Foarte greu de suportat de către lumea care locuiește în blocurile din zona.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!