«Trebuie să trăim din ceva!»

Unul din locurile preferate de păsări este un fotoliu vechi, scos în faţa blocului de familia Pănuţă„Am încercat să-i facem să înţeleagă că nu se poate trăi aici cu găinile, în gălăgie şi în mizerie, dar nu am găsit înţelegere. Am făcut plângere la Primărie şi la Poliţie, dar degeaba, nu are nimeni ce să le facă”, ne-a spus Maria Velicu, 72 de ani, administratorul blocului.
„Suntem patru fraţi în acest apartament, dintre care unul căsătorit, cu copii. Practic, suntem şapte persoane în patru camere. Noi am locuit la casă, până prin anii ’80, când am fost demolaţi, iar părinţii noştri au primit acest apartament, pe care l-au cumpărat din 1990. Pentru că suntem pensionaţi pe caz de boală, iar venitul nostru, adică al tuturor celor şapte persoane, este de 2.000 de lei pe lună, cu trei ani în urmă, când ne-a lovit criza, am luat o decizie: am început să creştem găini. Ce să facem, trebuie să trăim din ceva!”, ne-a spus Liviu Pănuţă, 45 de ani, unul dintre crescătorii orătăniilor.

Cuibarul e lângă geamul bucătăriei

Liviu Pănuţă ne-a arătat cuibarul, de sub geamul bucătăriei. Unele păsări urcă pe scările improvizate, intră în casă şi se duc, la culcare, în baie
Liviu Pănuţă priveşte din geamul bucătăriei cuibarul în care stau trei păsări. Acum nu mai fac ouă, este frig, sunt doar sursă de carne, până la primăvară. Iar prin iunie, cuibarul şi spaţiul verde de lângă bloc vor fi inundaţi de pui, adică de următoarera generaţie de păsări a „fermierilor” din Titan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.