Cererea Procurorului General al României Laura Codruța Kovesi privind ridicarea imunității parlamentarea a senatorului PSD Titus Corlățean a ajuns luni la prânz la Senat,urmând ca aleșii din conducerea acestei Camare a Parlamentului să hotărască când o vor pune la vot.
Senatorii și-au luat liber de la muncă până pe data de 6 iunie,dar se pare că vor reveni la muncă pentru a-i decide soarta fostului ministru de externe.
”Cu puțin timp în urmă, la cabinetul Președintelui Senatului a sosit referatul oficial al DNA, prin care se solicită încuviințarea urmăririi penale a senatorului Titus Corlățean, fost ministru de Externe.
În aceste situații, procedura prevede întrunirea Biroului Permanent, care dă un termen Comisiei Juridice să întocmească un raport pe baza referatului DNA. Ulterior, plenul Senatului se pronunță prin vot asupra raportului Comisiei Juridice.
În vederea inițierii acestei proceduri, Președintele Senatului îi va contacta telefonic pe membrii Biroului Permanent, pentru a programa de comun acord o ședință a acestui for în condițiile asigurării cvorumului necesar”,spune Andrei Alexandru,purtătorul de cuvânt al Senatului