Persoanele care confecționau sau se ocupau de întreținerea anumitor produse sunt pe cale de dispariție, așa cum este și cazul tocilarului și a tocilei sale. Practic, aeastă îndeletnicire își trăiește ultimele zile ale milenarei ei existențe, iar familia Iakab, din Lugoj, este ultima verigă a unui străvechi lanț de tocilari.
„Am învățat meseria de tocilar de la un unchi de-al meu. M-am gândit apoi să-mi fac din ea o sursă de venit și am devenit mic meseriaș. Am o tocilărie ambulantă și mă deplasez cu ea în anumite piețe din Lugoj și împrejurimi. Timp de 30 de ani, am exercitat această îndeletnicire care îmi asigură traiul zilnic. Clienții s-au rărit, nu mai e ca pe vremuri. Mulți și-au cumpărat polizoare acasă sau alte scule de ascuțit și nu mai vin la noi. Ascuțim foarfeci, cuțite de bucătărie sau cuțite de la mașina de carne și din când în când, câte un brici, pentru că și ăsta e pe cale de dispariție. Deci meseria nu e prea bănoasă, dar la vârsta mea de aproape 60 de ani nu mă mai angajează nimeni. Nu am altă calificare. Trebuie să țin de ea. Asta e pâinea mea și a familiei mele. Și la urma urmei, este o muncă cinstită de care nu ne este rușine. Calitatea lucrării la noi trebuie să fie foarte bună. O foarfecă de frizerie trebuie să taie perfect. Tehnica din ziua de azi a creat foarfeci care se ascut singure, deci concurența este foarte puternică“, a povestit, pentru Cetățeanul, Alexandru Iakab, proprietarul tocilăriei ambulante.
Meseria de tocilari ambulanți, transmisă pe vremuri din tată în fiu
Progresul tehnologic a făcut ca pătura micilor meseriași să se sufoce, iar tradiția practicării meseriei de tocilari ambulanți din tată în fiu s-a stins încet, dar sigur.
„Am preluat această îndeletnicire din familie. Neavând altă calificare, am fost nevoit să o urmez. E o muncă cinstită și nu mă simt rușinat să o practic. Sunt chiar mândru pentru că mă simt de folos semenilor mei. Lumea ne apreciază și suntem căutați și acasă. De prin anii 90 mă ocup cu tocilăria și suntem foarte cunoscuți în oraș și în împrejurimi. Nu se câștigă prea mult dar ne asigură traiul de pe o zi pe alta. Și condițiile în care lucrăm sunt deosebite. Prin ploaie sau soare trebuie să ne câștigăm pâinea. De multe ori am lucrat cu gheața sub picioare. Iarna, în preajma Crăciunului, când lumea taie porcii, avem mult de lucru. Asta este soarta tocilarului ambulant. Mulțumim lui Dumnezeu că avem de lucru și că ne poartă de grijă. Copiii noștri nu vor mai practica această meserie. Au învățat de la noi tot ce era de învățat, dar de profesat nu o vor profesa, numai ocazional, acasă, ca hobby. Noi suntem ultima generație de tocilari ambulanți. Lanțul se rupe după multe decenii, pentru că acum trăim într-o altă lume, cu o altă civilizație”, a spus, pentru sursa citată, și Ștefan Iakab, tocilar ambulant.
Sursa foto: cetateanul.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6dca750bb58a72aeefa6d3f939aeb5cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8e4a2685e8d00186c3b07fd31dceac92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b49ff7afbce7a5dc7ed42dbecded4d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cdd6c3f8d39645d4c012233d453b9fd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/08/tocilari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-ocolesc-primariile-reforma-lui-bolojan--foto-agerpres-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adelina-pestritu-jason-statham.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/madalin-ionescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-uber-ferrari-250-gto-35-milioane-palm-beach.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emisiune-preluata-realitatea-plus-europa-fm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ilustratie-ploaie-inquam-photos-scaled-e1776403472321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.