Actorul Tom Hanks, 64 de ani, va găzdui o emisiune TV specială, care va fi difuzată pe 20 ianuarie, cu ocazia învestirii lui Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, informează Metro.
"Celebrating America" va dura 90 de minute, iar printre invitați se vor număra vedete precum Justin Timberlake, Jon Bon Jovi și Demi Lovato.
Programul va fi difuzat pe mai multe rețele de televiziune americane, inclusiv ABC, NBC, CBS, MSNBC și CNN. De asemenea, emisiunea va fi disponibilă și pe Amazon Prime Video, Microsoft Bing și NewsNOW.
Președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris, care vor depune jurământul miercuri, 20 ianuarie, vor face declarații în cadrul emisiunii "Celebrating America".
Foto: EPA