Evelyn Adams – a câştigat la loto de două ori şi acum trăieşte într-o rulotă
Toată lumea ştie că şansele de a câştiga la loterie sunt astronomice. Evelyn Adams, din New Jersey a reuşit imposibilul şi a câştigat de două ori, în 1985 şi 1986 suma de 5,4 milioane de dolari. Dar Adams avea o problemă cu jocurile de noroc şi locuia prea aproape de Atlantic City, un fel de Las Vegas mai mic. La peste 20 de ani de la dublul câştig care ar fi putut să-i asigure viaţa, Evelyn Adams trăieşte într-o rulotă în sărăcie lucie şi abia are ce mânca.
Jeffrey Dampier – A câştigat 20 de milioane la loterie şi a fost ucis de rudele lacome
Dacă aveaţi impresia că rudele vă dau dureri de cap de câte ori vin în vizită, ar fi bine să răsuflaţi uşuraţi. Americanul Jeffrey Dampier a avut parte de o soartă crudă după ce a câştigat premiul cel mare la loteria din Illinois în 1986. Deşi el a făcut multe cadouri scumpe familiei şi prietenilor (case, vacanţe exotice, maşini,etc), se pare că nu a fost de ajuns pentru cumnata lui. În 2005, cumnata milionarului Victoria şi iubitul acesteia l-au răpit pe bietul om şi l-au împuşcat în ceafă. Motivul invocat la proces a fost ciuda pe norocul altuia, iar cei doi ispăşesc pedepse cu închisoarea pe viaţă.
Mai multe pe Unica.ro