Furtuna de atunci vs furtuna de acum. Topul celor mai mari vijelii din București | FOTO

Comentează

Furtuna anunţată pe 20 septembrie a pus pe jar pe toată lumea: şcolile s-au închis de la ora 17:00, traficul în Capitală a fost paralizat, mai multe firme şi-au trimis angajaţii acasă înaintea intării în vigoare a avertizării meteo.

INM a informat, ieri, că, începând cu ora 16 şi până joi, la ora 9,vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice.

Ca urmare a avertizării meteorologice COD GALBEN de ploi şi intensificări ale vântului, cod sub incidenţa căruia se află atât municipiul Bucureşti, cât şi judeţul Ilfov, au fost luate măsuri de avertizare a populaţiei prin intermediul a peste 40 de panouri electronice existente la nivelul Capitalei.

Arhiva foto

(Pe Calea Giuleşti, un copac a căzut pe firele de electricitate, pe Strada Cotului Siretului, o creangă a căzut pe stradă. De asemenea, pe Bulevardul Iuliu Maniu, vizavi de Piaţa Veteranilor, un copac a căzut peste o maşină. Pe Bulevardul Kiseleff, un copac a căzut în zona Piaţa Presei, iar un altul, în zona Arcul de Triumf)

Primarul general, Gabriela Firea, a afirmat că ar fi înţelept ca la ora 17:00 să se închidă cursurile pentru ca elevii să aibă timp pentru a ajunge acasă, în condiţiile în care avertizarea meteo indică faptul că în Bucureşti intervalul critic de instabilitate atmosferică va începe în jurul orei 20:00.

Joi dimineaţă, la ora 7:40, bilanţul final de intervenţii dat de ISU Bucureşti-Ilfov, arăta aşa: 13 copaci (6 auto afectate, o persoană decedată), 1 tablă desprinsă, 24 solicitări pe Bucureşti şi Ilfov, în Ilfov 8 inundaţii, un copac, un acoperiş.

Pe 24 iulie, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting cod galben de averse şi vijelie pentru Bucureşti.

Nu mai puţin de 33 de copaci au fost doborâţi din cauza vântului puternic. S-au înregistrat arbori rupţi şi căzuţi pe maşini pe Calea Plevnei 53, strada Mosoia şi strada Novaci. 13 maşini au fost avariate, iar pompierii au intervenit în opt cazuri în care tencuiala a căzut de pe unele blocuri. Furtuna care a avut loc în Bucureşti a provocat probleme şi pe Aeroportul Henri Coandă.

Pe 3 iulie, meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torenţiale. După furtuna de atunci din Bucureşti, pagubele au fost uriaşe. În Capitală, patru copaci, doborâţi de vânt, au distrus şase maşini. În timpul vijeliei, un copac a căzut pe carosabil.

Arhiva foto

Pompierii au intervenit în Capitală pentru a îndepărta copacii rupţi din cauza vântului | sursă foto: ISU Bucureşti-IlfovAşa au arătat pe reţelele de socializare cele mai puternice furtuni care au avut loc în Capitală în ultima vreme.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fadelinpetrisor%2Fvideos%2F1472569112809402%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fedigutescu%2Fposts%2F1655243341219292&width=500" width="500" height="389" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true"></iframe>

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Foctav.dragan%2Fposts%2F1278115895645281&width=500" width="500" height="442" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true"></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Ultimele știri
07:10
„Telefonul mobil din 1936”. Cum o fotografie veche a dat naștere teoriei unui călător în timp
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
06:53
Aproape 400 de copii au fost arestați în Franța după ce mii de adolescenți au protestat în fața școlilor, blocând accesul
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri