Americana Portland-Oregon”, care functiona intr-un spatiu al Camerei de Comert din Satu Mare. Prin ea, spun anchetatorii, o suta de persoane din judetele din nord-vestul Romaniei au dat, in total, peste o suta de mii de dolari pentru a obtine vize de intrare in Statele Unite ale Americii.
in cursul lunii mai, Kovacs, cu ajutorul lui Sos, ar fi pretins cate 3.500 de dolari de la mai multe persoane (obtinand fiecare doar cate o mie de euro), sub pretextul ca ar putea interveni pe langa functionari ai Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti pentru a obtine vize de intrare pe teritoriul american.
Biroul de presa al PNA face precizarea ca „nu exista suspiciuni cu privire la implicarea vreunui oficial american”.
„Camera de Comert Romano-Americana Portland Oregon” functiona in municipiul Satu Mare, intr-un spatiu inchiriat chiar in sediul Camerei Judetene de Comert. „Presedintele” s-a prezentat ca fiind patronul unei agentii de turism din Portland si promitea oamenilor de afaceri din Satu Mare ca va intermedia stabilirea unor legaturi comerciale cu firme din SUA. Totodata, Kovacs a fost, pentru aprope doi ani, patronul barului „Manhattan” din Satu Mare, pe care l-a vandut u- nui prieten.
in urma cu un an, Joseph Kovacs a incercat, fara succes, sa convinga autoritatile locale din Satu Mare sa transforme Turnul Pompierilor din municipiu intr-un momument inchinat pompierilor americani morti in atentatele de la World Trade Center, promitand ca va obtine din Satele Unite ale Americii fonduri pentru renovarea monumentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.