Potrivit DIICOT, cele patru persoane reţinute fac parte dintr-o grupare care aducea cantităţi importante de heroină din Turcia, drogurile fiind distribuite în municipiul Bucureşti.
În noaptea de 14/15 aprilie, în zona punctului de trecere a frontierei Ostrov, a fost prins un bărbat, de 45 de ani, imediat după ce a intrat în ţară la volanul unui autocamion, având disimulate în colete, în interiorul mărfii pe care o transporta, 3 kilograme de heroină, potrivit Agerpres.
Alţi doi bărbaţi, în vârstă de 39, respectiv 43 de ani, au fost prinşi joi după ce au preluat coletele din Vama Chitila. Asupra lor au fost găsite şi ridicate sumele de 7.730 de euro, 630 de lei, 129 de dolari şi 35 de lire sterline. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism, în valoare de aproximativ 20.000 de euro.
La aceeaşi dată, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în Bucureşti, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 350 de grame de heroină, sumele de 6.586 de euro şi 61.050 de lei, două cântare electronice de precizie, 10 telefoane mobile, 10 cartele SIM şi mai multe înscrisuri şi bunuri cu valoare probatorie.
Cei patru inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, trei dintre aceştia cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar un inculpat cu propunere de arestare la domiciliu.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Direcţiei Generală a Vămilor, lucrătorilor de poliţie de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi al IPJ Călăraşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro