Cei trei copii, cu vârste între 10 și 13 ani se aflau pe un deal și ar fi vrut să aprindă cauciucul ca să facă un foc, însă, în timpul jocului anvelopa le-a scăpat și s-a rostogolit cu viteză în grădina din spatele unui imobil de pe strada Dealul Frumos, izbind cu putere o fetiță care se juca în curtea casei sale.

Impactul a fost atât de puternic încât copila a murit pe loc, sub ochii îngroziți ai mamei sale, gravidă în nouă luni, care se afla chiar lăngă fetița ei când s-a întâmplat nenorocirea.

”Polițiștii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au stabilit că fetița lovită a fost transportată de un localnic cu autoturismul său spre Brașov, iar la intersecţia D.J. 112 J cu D.N.1 a fost preluată de un echipaj SMURD, care a constatat că era decedată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.