„Mulţi speculează că sunt bolnav, mulţi speculează că sunt alcoolic, mulţi speculează că sunt nu ştiu cum. Sunt speculaţii”, a explicat preşedintele zâmbind, în cadrul unui interviu pentru Adevărul.

În acest context, Traian Băsescu a dat explicaţii şi cu privire la schimbul de replici avut cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care i-a spus şefului statului că arată „sănătos”.

„N-ar fi prima dată când mă întâlnesc cu un şef de stat, un omolog, şi spre exemplu se aruncă o informaţie din presă. Am avut nevoia de a explica. A dus cineva o campanie cu implicarea mea şi a familiei mele în traficul de armament şi a trebuit să explic că nu e adevărat”, a mai spus Băsescu.

„Lumea civilizată e obişnuită să creadă în informaţia de presă sau cel puţin să o ia în consideraţie. Printre altele am preferat să evit cu orice preţ posiblitatea ca discuţiile mele în establishmentul de vârf american să aibă nevoie de o explicaţie de ce a apărut în presă”, a adăugat şeful statului.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a remarcat, în cursul vizitei pe care a primit-o la Casa Albă din partea preşedintelui României, că Traian Băsescu „arată bine, sănătos”. „Arătaţi bine, arătaţi sănătos!”, s-a adresat Biden lui Băsescu. „Sunt sănătos!”, a fost replica şefului statului român, surprinsă de camerele de luat vederi, care au filmat primirea preşedintelui la Casa Albă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.