Un indian si-a construit o casa intr-un copac, unde traieste de 15 ani, decizie pe care a luat-o pentru ca nu mai suporta certurile cu sotia sa, in pofida insistentelor mamei sale, care incerca sa-si convinga fiul sa se intoarca acasa.
Kapila Pradhan, in varsta de 45 de ani, din satul Nagajhara, situat in statul indian Orissa (estul tarii), a plecat de acasa dupa un scandal aprins cu sotia sa. “Fiul si nora mea se certau incontinuu. Dupa nasterea nepotului meu, relatia lor s-a deteriorat de la o zi alta”, a povestit mama lui Kapila Pradhan, Sishula. “Intr-o dimineata, am aflat ca fiul meu a plecat de acasa in timp ce toata lumea dormea”, a adaugat ea. La o luna dupa disparitia barbatului, satenii l-au gasit in padure, traind intr-un copac. “Am fost in padure pentru a-l convinge sa se intoarca acasa. Am fost nevoita sa ma intorc singura, profund indurerata de refuzul categoric al fiului meu. Am plans in hohote”, explica femeia.
Kapila se hraneste cu orice ii pica in mana in jungla. “De cand am plecat de acasa, abia daca m-am mai atins de mancare gatita”, i-a spus el unui reporter BBC, din cocioaba construita la inaltimea de 7,6 m. Uneori, la ocazii festive, satenii ii aduc cate ceva de mancare, insa, indiferent ce ar face, nu reusesc sa-l convinga sa se dea jos din copac.
Chiar si dupa un ciclon devastator, ce a avut loc in 1999, cand rafale de vant de 300 km/ha au distrus arii extinse ale statului Orissa si au ucis mii de persoane, Kapila a continuat sa traiasca in jungla. Isi aminteste acum de momentul inspaimantator, cand ploua torential si alti copaci din padure cadeau unul dupa altul. “Un copac a cazut la cativa centimetri de mine”, povesteste el. Problemele nu s-au oprit la ciclon. Simtindu-se amenintat de elefantii si maimutele salbatice, Kapila s-a mutat intr-un copac situat catre marginea junglei.
La nasterea fiului sau, familia a celebrat evenimentul si tot satul a fost invitat la ospat. Dar situatia s-a deteriorat rapid. Potrivit vecinilor, sotia lui Kapila, Tulasi, a inceput o “relatie ilicita” cu fratele mai tanar al barbatului ei, Babuan. Necasatoriti, cei doi traiesc acum impreuna si au facut un copil.