Accidentul a avut loc pe sos. Progresului, pe sensul spre Calea Rahovei. Potrivit reprezentantilor Regiei de Transport Bucuresti, impactul dintre cele doua tramvaie, unul al liniei 12, iar celalalt al liniei 11, s-a produs imediat dupa plecarea din statia Inox. ,,Vinovat,, ar fi un maidanez care i-a taiat calea primului tramvai. ,,A oprit brusc, iar tramvaiul din spate nu a mai putut evita impactul si a intrat in plin in el,,, a spus un bucurestean care a vazut cum s-a intamplat totul. Politistii de la Brigada Rutiera au stabilit ca vinovat e vatmanul tramvaiului 12, care nu a fost atent la manevrele colegului sau si, pentru ca nu a respectat distanta corespunzatoare, nu a mai avut timp sa franeze. Indiferent ce l-a facut sa opreasca atat de brusc, RATB-istul se va alege cu dosar penal. Din cauza impactului violent, calatorii inghesuiti in vagon au fost aruncati unul peste altul, fapt care a dus la ranirea a 11 dintre ei. Panicati, unii au incercat chiar sa iasa prin geamurile care s-au facut zob. Chiar si in acestre conditii, nici unul dintre ei nu a suferit rani grave care sa necesite internarea. Totusi, oamenii s-au prezentat la Spitalul Municipal, unde medicii au consemnat in fisele pacientilor doar entorse, contuzii, traumatisme craniene si toracice minore si taieturi superficiale la fata.
Circulatia tramvaielor a fost intrerupta circa o ora.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.