Tramvaiul Autentic, în probe la Timișoara. Astra Vagoane Călători a scos pe piaţă un nou model de tramvai, botezat „Autentic”, care a fost deja testa, zilele trecute, pe liniile din Timişoara, în baza unui contract de comodat cu Regia Autonomă de Transport din oraş.
„Componentele provin în mare parte de la firme din România, iar în funcție de dotările solicitate de client, prețul unui astfel de tramvai variază între 1,25 milioane și 1,4 milioane de euro, fiind sub cel al competitorilor”, a spus Gheorghe Sârbu, directorul general al companiei producătoare, pentru Economica.net.
Noul tramvai al Astra are unul dintre cele mai mici consumuri de energie electrică din piaţă, respectiv 1,75-1,8 KW/kilometru, este modular, cu podea joasă și poate fi unidirecţional sau bidirecţional, cu uşi care să se deschidă pe ambele părţi.
Tramvaiul împrumutat pentru teste la Timişoara este format din două module și are 18 metri lungime.
În schimb, edilul Capitalei, Gabriela Firea, promite 600 de noi mijloace de transport în comun pentru bucureșteni. Primăria Capitalei va cumpăra autobuze, tramvaie şi troleibuze pentru RATB. (Regia Autonomă de Transport locală). Bucureștenii abia așteaptă să le vadă pe trasee...
FOTO: Asociaţia Metrou Uşor