Circulaţia rutieră va fi închisă sâmbătă, între orele 7:00 și 18:00, pe DN 7C, pe tronsonul dintre kilometrii 62+100 m Barajul Vidraru şi 116+800 de metri Bâlea Lac, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.
Circulația este oprită pentru desfăşurarea competiţiei sportive de înot, ciclism şi alergare TRANSFIER 2022.
TRANSFIER 2022 este una dintre cele mai dificile competiții de triatlon din România și este in top 3 cele mai grele triatloane pe distante lungi din lume, asemanator ca dificultate cu Savageman 70.3 si Wildflower 70.3.
Competiția, aflată la a 8-a ediție, presupune mai multe probe de înot, ciclism și alergare, în natură.
Peste 2.000 de concurenți participă la triatlon anul acesta.
Poliția recomandă șoferilor să respecte toate regulile de circulație, să circule prudent, să nu facă manevre riscante în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.