Situaţii speciale

În unele cazuri e nevoie să obţii o autorizare prealabilă eliberată de casele judeţene. Tipurile de asistenţă medicală pentru care este necesară autorizarea prealabilă în vederea rambursării costurilor sunt:
– PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) în regim ambulatoriu;
– servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă şi spitalizare mai mare de 24 de ore pentru următoarele tipuri de tratament: implant sau înlocuire de defibrilator cardiac, endoprotezare articulară tumorală, implant segmentar de coloană, bypass coronarian cu/fără investigaţii cardiace invazive şi naştere;
– medicamente în tratamentul ambulatoriu, pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul CNAS.

Cum se face decontarea

Rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere se efectuează de casa de asigurări de sănătate care a întocmit solicitarea de acordare de prevedere bugetară, în lei, în termen de maximum 60 de zile de la data alocării de prevedere bugetară. Rambursarea se realizează la nivelul tarifelor şi prestaţiilor din România şi nu trebuie să depăşească contravaloarea în lei a asistenţei medicale transfrontaliere achitate de solicitant.
Nu se suportă costurile referitoare la contravaloarea serviciilor de cazare şi de călătorie suportate de persoanele asigurate. Nici costurile suplimentare suportate de persoanele cu handicap.

Ce ţări oferă aceste servicii

Poţi primi de la stat banii aferenţi tratamentului urmat în: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.