Corina Gabriela Dumitru si Georgiana Ciorba, eleve la Liceul Tudor Vladimirescu, din Capitala, au facut primul pas al actiunii atunci cand i-au furat Alinei Alexandra Coman, colega lor de clasa, cheile de la casa. Apoi, au asteptat. Previzibil, in aceeasi zi, familia Coman a schimbat incuietorile usii, dar fetele nu au abandonat planul. Mai mult, aflandu-se permanent in preajma Alinei, au aflat ca yala a fost schimbata si, lucru foarte important, faptul ca noul rand de chei se va afla, pentru cateva ore, in cutia postala a apartamentului vizat.
In timp ce colega lor era la ore iar parintii acesteia la serviciu, micile hoate, ajutate si de Elena Bianca Dumitru, sora Corinei, au golit casa de aparatura electronica si bijuterii din aur, toate estimate la 80.000.000 de lei. Judiciaristii de la Sectia 20, condusi de seful sectiei, mr. Niculai Munteanu si de mr. Vasile Iordache, sef Judiciar, le-au prins pe cele trei infractoare la doar cateva zile de la ingeniosa spargere. Corina Dumitru si Georgiana Ciorba, care anterior incendiasera cu un alt coleg – Sergiu Ioja – un catalog furat din cancelarie, au fost arestate.
Marius Buhac, elev la Liceul de Informatica din Suceava, a dat, la randu-i, un tun de peste 7.000 de dolari. Banii ii furase din casa si urmau sa fie folositi la achizitionarea de componente pentru calculator. Buhac e suspect si in cazul furtului unui calculator din locuinta colegului sau, Adrian Duduman.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.