Trei frați au devenit tați în aceeași zi, după ce în doar câteva ore, partenerele lor au adus pe lume patru copii la spitalul Maajanei Hajeschuah de lângă Tel Aviv, în Israel, anunță publicația germană Bild.
O purtătoare de cuvânt a clinicii a confirmat marți acest eveniment rar. Ea a descris întâlnirea celor trei frați în maternitate drept „un moment special și surprinzător”.
Fericiții bunici se bucură acum de patru nepoți, având în vedere că unul dintre bărbați are gemeni. Bebelușii s-au născut unul după altul, la intervale scurte de timp, a mai declarat reprezentanta spitalului.
„Nicio statistică nu ne-ar fi putut pregăti pentru acest moment deosebit, care ne-a făcut pe toți să ne oprim, să zâmbim și să fim din nou emoționați de magia care se petrece aici în fiecare zi”, a precizat purtătoarea de cuvânt a clinicii.
Familiile numeroase nu sunt o raritate în Israel. Țara are cea mai mare rată a natalității dintre toate statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu o medie de 2,9 copii la o femeie.