Incidentul feroviar s-a produs între localitățile Lăzărea și Toplița.  Pompierii au luat primele măsuri pentru a izola zona. Din această cauză, alte două trenuri de pasageri sunt blocate de două ore în stația Toplița.

„Menţionăm că nu sunt scurgeri de conţinut din vagoane şi nu există un impact asupra mediului. La faţa locului s-au deplasat echipe ale CFR Marfă şi AGIFER (Agenţia pentru Investigare Feroviară Română) precum şi echipe de intervenţie ale CFR SA pentru repunerea pe şine a vagoanelor deraiate şi stabilirii motivelor care au dus la deraierea acestora. CFR Marfă, împreună cu celelalte autorităţi feroviare, întreprind toate măsurile operative necesare având drept scop reluarea circulaţiei traficului de călători şi de mărfuri în condiţii de siguranţă”, se arată într-un comunicat al CFR Marfă.

Circulaţia feroviară pe secţia Gheorghieni – Topliţa este oprită, la ora transmiterii ştirii, din cauza deraierii a patru vagoane din compunerea unui tren de marfă, la intrare în staţia Ditrău, potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

harta tren deraiat

„La noi, încărcătura figurează cu îngrăşăminte chimice. Sunt patru vagoane deraiate din compunerea unui tren de marfă cu 24 de vagoane, la intrare în staţia Ditrău. Staţia se află între Gheorghieni şi Topliţa. Zona este asigurată, reprezentanţii sunt acolo, se vor lua toate măsurile astfel încât să existe cât mai puţine efecte negative în urma acestui eveniment. La acest moment nu avem mai multe informaţii despre cum se va relua circulaţia pe zona respectivă. Avem două trenuri de călători care aşteaptă, au fost oprite temporar în staţiile adiacente Lazărea şi Topliţa. Legătura cu călătorii este menţinută de şeful trenului”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

foto: Arhivă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.