Doi tineri din Gorj au fost trimiși în judecată, ei fiind acuzați că, în urmă cu o lună, au dat o spargere la o biserică și au furat de acolo mai multe obiecte de cult, printre care și o cutie de argint în care se aflau niște moaște!
Daniel Nicolae Eftenie și Jan Bogdan Unghianu, cei doi tineri de 26, respectiv 28 de ani, a pătruns în biserica din satul gorjean Rasovița și au adunat de acolo tot ce au crezut că vor putea valorifica apoi. Ei au sustras o cununie din aluminiu pentru miri, două cutii de carton cu cărbune și tămâie parfumată, o linguriță utilizată pentru împărtășanie și o cutie de argint care conținea moaște, așa cum susține preotul paroh.
Gestul hoților i-a indignat pe toți oamenii din sat, care vor pedepse pe măsură pentru aceștia. ”Niște derbedei, cum poți să-i cataloghezi pe acești oameni. Preotul satului m-a anunțat că a găsit Biserica spartă, dar nu mi-am putut închipui că au putut să fure obiectele bisericești”, spunea atunci Marian Rotaru, primarul din Lelești, citat de Pandurul.ro.
Cutia cu moaște nu a fost recuperată, iar reprezentanții bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril s-au constituit parte civilă în proces.
Departe de a fi ”uși de biserică”, tinerii nici nu sunt la prima infracțiune. Aceștia mai sunt bănuiți că ar fi sustras bijuterii în valoare de 4.500 lei dintr-o locuință de la Ursați.
Foto: Gorjeanul.ro